Mă-ntrebi cine suntem; eu ţi-o voi spune.
Venirăm din Itaca de sub Neion
Şi nu e vorba de vro treab-a obştii, Ci de nevoia casei mele. Umblu
Să aflu ştiri despre vestitu-mi tată, Ulise multpăţitul, despre care
Se zice că-n război, de tine alături, Luase Troia. Despre toţi vitejii
Ceilalţi care luptară cu troienii,
Din auzite ştim unde-şi aflară
O moarte-amară. Numai el de Joe
Menit a fost necunoscut să piară.
Nu poate apriat să spuie nimeni
Unde-a murit. L-or fi răpus pe dânsul Duşmanii pe uscat, sau chiar pe mare O fi-nghiţit de undele Amfitritei.
De-aceea vin şi-ţi cad eu la picioare Să-mi spui ce ştii de jalnica-i sfârşire, De s-a-ntâmplat s-o vezi cumva cu ochii.
Ori auzit-ai povestind-o altul
Rătăcitor cu el, căci n-a fost nimeni Născut pe lume mai de plâns ca dânsul.
Să nu mă cruţi de milă sau ruşine,
Ci spune-aievea ce-ai văzut ca martor.
Eu rogu-te, de ţi-a făcut vrun bine
Vorbind sau făptuind viteazu-mi tată
Şi s-a ţinut aşa de vorba-i dată
Odinioară-n Troia când nevoia
Vă copleşea pe toţi aheii – adu-ţi
Aminte acum şi spune-mi adevărul.”
Iar călăreţul Nestor îi răspunde:
„Iubitul meu, tu-mi pomeneşti de greul Şi caznele ce-avurăm noi aheii,
Amarnici luptători, în ţar-aceea.
Vai, câte-am pătimit pe murga mare
Când rătăceam pe vase după pradă
Mânaţi fiind de-Ahile, câte iară
Prin harţele din jur de sub cetatea
Cea mare-a craiului Priam, pe unde
Căzură-apoi vitejii cei de frunte!
Acolo zace Aias cel războinic,
Şi-Ahile, şi Patroclu cel de-o seamă
Cu zeii de şoiman. Acolo zace
Şi Antiloh, voinicul şi alesul
Fecior al meu, neîntrecut în arme
Şi-n repejunea lui. Şi alte multe
Păţirăm noi atunci. Dar cine poate
De-a fir-a-păr să le înşire toate?
Să stai şi cinci şi şase ani de-a rândul Să-ntrebi de toate câte suferiră
