Cu vorbe grele-Atrizii, şi aheii
Se ridicară din sobor cu zarvă
De negrăit şi se-mpărţiră-n două.
Şi noaptea învrăjbiţi o petrecurăm,
Că Cel-de-sus ne-a dat răstrişte mare.
Iar dimineaţa traserăm pe mare
Corăbiile unii şi-nluntrarăm
Avutul şi femei frumos încinse.
Cealaltă jumătate din oştire,
Fiind ţinută-n loc, rămase-acolo
Pe lângă-Atride Agamemnon craiul.
Iar noi suind în vase-atunci plecarăm Şi vasele pluteau aşa de iute!
Noianu-ntins un zeu îl netezise.
Când noi sosirăm în Tenèdos, dornici De casa noastră, zeilor jerfirăm.
Dar încă nu vru Joe să ne-ntoarcem,
Nemilostivul, şi aprinse iară
A certei pară. Dintre noi o parte
Sub iscusitul, vrednicul Ulise
Se-ntoarseră napoi cu-a lor corăbii
Spre-a mulţumi pe craiul Agamemnon,
Iar eu, luându-mi stolul meu de vase, Pornii la drum, simţind că nu-i a bine.
Plecă şi bătăiosul Diomede
Zorind pe-ai lui. Târziu în urma noastră
Plecă şi el, bălanul Menelaos,
Şi ne-ntâlni la Lesbos în răstimpul
Când stam la chibzuri încotro-i mai bine S-o apucăm în lunga noastră cale:
Mai sus de Chios cel stâncos, de-a dreptul Spre Psiria ostrovul, şi pe-acesta
La stânga să-l avem, ori mai la vale De Chios să cotim Mimant vântosul?
Ceream de sus un semn să ni s-arate, Şi semnul ni se-nvederă şi spuse
La mijloc să răzbatem largul mării
De-a dreptul către insula Eubea
Spre-a ne feri mai iute de năpastă.
Porni un vânt şuierător să sufle
Şi repede mânam pe căi pescoase
Şi peste noapte la Gerest sosirăm,
Şi lui Neptun jertfirăm multe buturi De tauri dup-atâta mers pe ape.
În ziua cea de-a patra-au fost în Argos Corăbiile ce vâsliră soţii
Viteazului, de cai domolitorul
Tidide Diomed. Iar eu spre Pilos
Mă îndrumai, că nu slăbi vreodată
