Iar Nestor însuşi se culcă în fundul Înaltei curţi. Soţia lui, crăiasa,

Îi pregăti cu toate cele patul.

A doua zi când se iviră zorii

Trandafirii, Gerenianul Nestor

Din pat se scoală, iese şi s-aşază

Pe pietrele cioplite, netezite,

Strălucitoare marmură pe care

Şedea Neleu cel înţelept ca zeii.

Dar el murise, şi ca domn cu sceptrul Şedea acuma Nestor, turn de veghe

Al neamului ahaic. Din iatace

Ieşind, s-au strâns în juru-i toţi feciorii, Ehèfron, Stratiu şi Perseu şi-Aretos Şi ca un zeu de chipeş Trasimede;

Al şaselea fu Pisistrat voinicul.

Aduseră şi-l aşezară-alături

Pe Telemah. Le zise-atunci bătrânul:

„Grăbiţi-vă, copii, să-mi faceţi voia Ca să-mbunăm nainte pe Minerva,

Că ne-a venit făţiş la sărbătoare.

La câmp să meargă unul cât mai iute

Să spună ca să mâne-ncoa văcarul

O juncă de jerfit, şi altul iară

Să meargă şi s-aducă de la vasul

Lui Telemah pe toţi ai lui tovarăşi, Afară de vro doi. Şi-n urmă altul

Să cheme pe Laerches aurarul

Să poleiască coarnele la juncă.

Rămâneţi voi ceilalţi pe loc şi spuneţi Femeilor din casă s-aibă grijă

De-a pregăti o masă-n toată sala,

Să care-apoi şi scaune şi lemne

Şi apă de spălat pe mâni curată.”

El zise, iar ei toţi se sârguiră.

Veni şi junca de la câmp, veniră

Şi cei de la corabia cea iute,

Şi faurul cu sculele-i de-aramă,

Uneltele-i de meşteşug, ilăul

Şi cleştele cel tare şi ciocanul

Cu care el putea să bată aur.

Veni şi Palas spre a fi de faţă

La jertfele ce-aveau să-i deie. Nestor Dădu bucăţi de aur lui Laerches.

Tot el bătu şi coarnele junincii

Le polei cu ele, ca Minerva,

Privindu-şi darul, s-aibă bucurie.

De coarne duse junc-atunci Ehèfron

Şi Stratiu, iar din casă-aduse-agheasmă

Într-un lighean împodobit Aretos,

În stâng-avea un coş cu orz. Acolo

Veni şi Trasimede – oşteanul vrednic Cu o secure ascuţită-n mână

Să-njunghe vita; iar Perseu sta gata Cu vasul pentru sânge. Călăreţul

Moş Nestor începu să facă slujba

Cu orzul, cu agheasma şi, zeiţei

Rostindu-i calde rugi, zvârli în flăcări Un smoc de păr tăiat din capul vitei, Şi-ndat-apoi, când ei sfârşiră ruga, Şi presărară orzul, Trasimede

Cel neînfricoşat, venind aproape,

Izbi în ceafă vita cu toporul