Mă tot izbesc la dreapta şi la stânga De-aceşti mişei şi nimeni nu mi-ajută, Dar sfada dintre Iros şi străinul
Nu s-a iscat din vrerea lor. Străinul A fost mai tare. Jupiter, Minerva
Şi tu, Apollon, faceţi voi acuma
Bătuţi să-şi plece capul peţitorii
Afară-n curte unii, alţii-n sală,
Să stea acolo cu puteri zdrobite
Aşa cum stă la poart-acum şi Iros
Clătind din cap ca omul în beţie,
De nu-l mai ţin picioarele să steie
Şi nici să plece înapoi acasă,
Că-i toropită vlaga lui întreagă.”
Iar Evrimah îi zise Penelopei:
„Tu, fiic-a lui Icariu, preacuminte
Femeie Penelopa, dac-aheii
Din Argos, din cetatea lui Iason,
Pe tine te-ar vedea în casa voastră, Ar ospăta din zori de zi o droaie
De peţitori mai mulţi, că-ntreci pe toate Femeile, de mare, de frumoasă
Şi de cuminte”. Zise Penelopa:
„Tot binele-mi, mândreţea şi făptura-mi, O, Evrimah, mi le topiră zeii,
De când s-au dus spre Ilion aheii
Cu care a fost şi soţul meu Ulise.
O, de-ar veni el paznic vieţii mele,
Mai mare, mai frumoasă mi-ar fi slava.
Dar astăzi sufăr greu, c-atât de multe Nevoi ursit-asupra mea trimise.
Ulise la plecarea lui din ţară,
Luându-mă de mâna dreaptă-mi zise:
«Femeie, nu cred eu că toţi aheii
Se vor întoarce teferi de la Troia.
Se zice că troienii sunt războinici
Cu suliţa, cu arcul, cu mânatul
De cai sirepi, mijloace care soarta
Războiului o hotărăsc mai iute,
Deci nu ştiu dacă păsui-vor zeii
Să vin napoi ori voi pieri la Troia.
În lipsa mea, să te gândeşti acasă
La scumpii mei părinţi, cum faci acuma, Ba şi mai mult. Când vei vedea c-ajunge Copilul nost’ la vârsta tinereţii,
Mărită-te cu cine vrei şi lasă
Căminul tău.» Aşa rosti Ulise
Şi zisa lui se împlini în toate.
Veni-va noaptea când avea-voi parte
De nuntă tristă eu sărman-al cărei
Noroc mi-a fost luat de Joe. Tare
Mă doare însă inima de una:
Purtarea peţitorilor nainte
Era în lume alta. Aceia care
Peţesc femeie de neam bun şi fată
De om bogat şi se întrec s-o aibă,
Aduc ei înşişi oi şi boi anume
De ospătat prietenii miresei.
Ba dau şi mândre daruri; nu se-ndoapă
