Tăios de-aramă. Aduseră ei porcul
Cel îngrăşat, un mascur de cinci vremuri, Şi-l aşezară jos pe lângă vatră.
Ca om cuminte nu uită porcarul
De Cei-de-sus. Tăie un smoc din capul Râtanului şi ca începătură
În foc îl azvârli; ură pe urmă
La zei pentru întorsul lui Ulise
Cel înţelept şi c-o despicătură
Luată de pe jos unde-o lăsase
Când lemnele-a tăiat, izbi în mascur Şi el rămase mort. Îl înjunghiară
Păstorii şi-l pârliră, apoi îndată
Îl ciopârţiră. Şi luând porcarul
Bucăţi de pretutindeni, carne crudă, Le înveli în prapuri şi făină
Le presură şi le-azvârli în flacări.
Înfeliară tot ce mai rămase,
Şi după ce-n frigare le-nţepară,
Le rumeniră-apoi cu toată grija.
Le scoaseră felii-felii şi-n străchini Ei puseră grămadă carnea toată.
Porcaru-n urmă se sculă s-o-mpartă,
Fiind un om cu totul drept. Friptura În şapte o-mpărţi pe rând. O parte
O prinosi la nimfe şi lui Hermes,
Al Maiei fiu, urând, iar celelalte
Le dete fiecărui dintre dânşii.
Pe musafir cinsti cu lungul spate
Al porcului. Se-nvoioşă Ulise
Şi zise-aşa: „Eumeu, urez eu ţie
Să fii mereu aşa de drag lui Joe
Precum îmi eşti tu mie, că-mi faci parte De bunătăţi, măcar că sunt în starea În care sunt”. Porcarul îi răspunse:
„Biet oaspe-al meu, mănâncă şi petrece Cu tot ce-ţi stă în faţă la-ndemână,
Căci Dumnezeu ne dă, ori nu, de-a pururi Aşa cum vrea, fiind atotputernic”.
Grăi el astfel şi-nchină-nceputuri
De jertfe la nemuritori. Vin negru
Stropi pe jos şi-ntinse lui Ulise
Potirul plin, iar el şezu aproape
De-al lui mertic. Le împărţi din pâne Mesaulios, pe care-l dobândise
Porcarul singur după ce plecase
Stăpânul său şi fără de-ajutorul
Lui moş Laerte şi-al stăpânei sale:
Îl cumpără cu banii lui din Tafos
Cu mânile-ncepură apoi cu toţii
Să umble la gătitele bucate,
