De soţul ei, de patimile tale.

Când va vedea că spus-ai adevărul,

Te va-mbrăca frumos în haine nouă

De care eşti lipsit mai mult, că hrana O poţi cerşi din om în om, ca foamea Să ţi-o alini; ţi-o poate da oricine.”

Ulise i-a răspuns: „Eumeu, îndată

Aş povesti pe neminţite toate

La fiica lui Icariu. Doar ştiu bine

Ce-a fost cu bietu-Ulise, căci avurăm Aceeaşi soartă tristă. Dar mi-e teamă

De peţitori, că-s mulţi şi răi la suflet, De-ajunse neobrăzarea lor şi sila

Până la cerul cel de fier. Că iată,

Chiar adineauri, când umblam prin sală

Şi nu făcusem nici un rău, hainul

De Antinou mă şi pocni în spate

Şi mă duru. Şi nu vru să m-ajute

Nici Telemah pe mine, nici un altul.

Deci roagă pe stăpâna ta s-aştepte,

Cu toată graba ei, până-n spre seară

Şi-atunci să stăm la vatră, să mă-ntrebe De ziua când bărbatu-i se va-ntoarce, Că port pe mine haine ruşinoase,

Cum ştii că eu întâi venii la tine.”

Cum auzi, se-napoie porcarul,

Şi când să treacă pragul, Penelopa

Îl întrebă: „Eumeu, nu vii cu dânsul?

Ce pregetă milogul de nu vine?

O fi având de cineva el teamă

Din cale-afară? Ori i-o fi ruşine

Prin casa mea să vie? Cerşetorul,

De-i ruşinos, îşi dăunează singur.”

Întâmpină din grai Eumeu porcarul:

„El zice drept cum ar gândi tot omul Voind a se feri de înfruntarea

Unor trufaşi. Te roagă dar pe tine

S-aştepţi până ce are să-nsereze.

Şi-ar fi şi pentru tine doar, stăpână, Mai bine aşa, ca singură de vorbă

Să stai cu el.” Iar Penelopa zise:

„Înţelepţeşte cugetă străinul,

Oricine-ar fi. Căci nicăieri pe lume Nu-s oameni cu purtare mai sfruntată

Şi mai fărădelege ca la mine.”

Aşa vorbi crăiasa, iar porcarul,

Cum isprăvi, se duse prin duiumul

De peţitori şi-acolo-n şoaptă zise

Lui Telemah, apropiindu-şi capul

De el, ca nimeni vorba să n-audă:

„Iubitul meu, eu plec să-mi văd la ţară

De porcii mei, de trebile de-acolo,

De-a mea şi-a ta avere. Iar tu vezi-ţi De toate-aici, dar mai întâi de tine.

Ia seama să n-o paţi, că-s o mulţime Acei care te pasc. Dar bată-i Domnul Nainte de-a fi noi răpuşi de dânşii!”

Iar socotitul Telemah răspunse:

„Aşa voi face, taică. Tu cinează

Şi pleac-apoi. Dar vino mâni devreme Şi adu vite de junghiat pe-alese

Şi las’ c-aici am grijă eu şi zeii

De toate cele.” Mai şezu porcarul