Şi-n jurul năvii duşi erau prin valuri Ca nişte ciori. Aşa făcut-a zeul
Ne-ntoarsă calea lor. Dar mie Joe,
Cu toat-a mea durere-mi puse-n mână
Catargul cel nescufundat al năvii
Ca iar să scap de cumpănă; -ncleştându-l Cu braţele, purtat eram de vântul
Îngrozitor. Şi astfel nouă zile
Fui dus, iar într-a zecea noapte neagră, Mereu rostogolindu-mă, talazul
Cotropitor m-apropie de ţara
Tesproţilor, al căror crai, bărbatul Fidon, avu de mine grijă fără plată, Căci fiul său nainte mă-ntâlnise
Când eu eram sfârşit de frig şi trudă.
El mă luă de mână şi m-aduse
La curtea lui, la tatăl său acasă,
Şi-mi dete de-nvăscut îmbrăcăminte,
Manta şi haină dedesubt. Acolo
Am auzit ceva despre Ulise.
Spunea doar craiul că-l avuse-n gazdă
Şi-l ospătase, când venea în ţară.
El mi-arătă averea ce Ulise
Pe-atunci agonisise, aramă şi-aur
Şi fier din greu lucrat, vistierie
Cu care cineva până la neamul
Al zecelea-ar putea hrăni o casă,
Aşa erau odoarele-i de multe
La curtea lui. Şi mai spunea el craiul C-ar fi umblat Ulise la Dodona
Să cerceteze oracolul lui Joe
De la stejarul cel cu plete nalte,
De felul cum în ţara-i roditoare
Sosi-va el, de mult plecatul, oare
Pe faţă sau pe-ascuns? Cu închinare
La zei în casă-i se jura el mie
Că vasul fuse tras atunci pe mare
Şi oamenii stau gata să-l petreacă
În ţara lui, dar m-a trimis pe mine
Nainte, că s-a nimerit să plece
Un vas tesprotian înspre Dulichiu,
Mănosu-n grâu. El porunci la oameni
De mine s-aibă grijă, să mă poarte
La craiul lor Acast. Ei se-nvoiră
Să-mi facă rău, să mă cufunde-n valul Urgiei şi mai mult. Şi cum pe mare
De-ajuns de mal se-ndepărtase vasul, Ei au şi pus la cale-a mea robire,
