O lună numai, vesel că-mi văd fiii,
Nevastă-mea şi bunurile mele.
Pe urmă mi-a venit să plec pe mare
Departe spre Egipet, pregătindu-mi
Corăbii cu neîntrecuţi tovarăşi.
Vreo nouă vase-am pregătit şi-ndată
Corăbieri strânsei pe lângă mine.
Vreo şapte zile chefuiră soţii
Iubiţi ai mei. Eu jertfe o mulţime
Le împărţii, ca zeilor să-nchine
Şi-ospăţ să-ntindă ei şi pentru sine.
A şaptea zi plecam din Creta largă
Pe vânt frumos şi bun de miazănoapte.
Călătorim ca pe un curs de apă
Şi nici o navă nu-mi păţi nimica,
Ci toţi stăturăm sănătoşi şi teferi
Şi ne mânară vântul şi cârmacii.
În zile cinci sosirăm noi la râul,
Strălucitor Egipetul, şi-acolo
Oprii încovoiatele corăbii.
Eu soţilor atunci dădui poruncă
Pe lângă năvi cu arme să s-aţie
Spre paza lor şi repezii iscoade
Să meargă la vedeli şi să vegheze;
Dar dânşii ascultară de trufia
Şi de pornirea lor şi s-apucară
Deodată să despoaie frumuseţea
De ţar-a egiptenilor, să care
Femei şi prunci şi pe bărbaţi s-omoare, Şi larm-ajunse repede-n cetate.
Cum auziră zarva, egiptenii
Din zori de zi veniră şi tot şesul
Fu plin de călăreţi şi de pedeştri
Şi arme lucii. Joe tunătorul
Sili atunci la fugă ruşinoasă
Pe soţii mei, de nu-ndrăzni nici unul Să ţie piept, aşa-i împresurase
De pretutindeni răul. O mulţime
De-ai noştri-au fost ucişi cu lănci de-aramă, Iar alţii fură duşi de vii la munca
Cea silnică. Dar mie-mi dete Joe
Un gând – muream mai bine-acolo
Şi mă găsea veleatul în Egipet,
