Aşa cum eu doresc şi Penelopa
Şi mândrul Telemah şi moş Laerte!
Acuma alt pojar nestins pe mine;
Mi-e jale de feciorul lui Ulise,
De bietul Telemah, pe care zeii
Să crească drept ca bradul îl făcură, La faţă minunat şi la făptură,
De cugetam că n-o să fie dânsul
Pe lume mai prejos de-al său părinte.
Dar mintea sănătoasă i-o atinse
Vrun zeu sau poate-un om, că el se duse Să-ntrebe despre tatăl său la Pilos, Iar peţitorii cei trufaşi în cale-i
Pândesc şi-adastă-ntorsul lui acasă
Spre a stârpi sămânţa lui Arcesiu
Itacianul cel măreţ ca zeii.
Dar să-l lăsăm pe el, ori cade-n cursă, Ori scapă teafăr ocrotit de Joe.
Ci spune-mi tu necazurile tale.
Pe neminţite, moşule, grăieşte-mi
De unde, cine eşti? Şi cum se cheamă
Oraşul şi părinţii tăi? În care
Corabie-ai sosit? Şi cum vâslaşii
Te-aduseră-n Itaca? Cine-s dânşii?
Că n-ai venit pe jos, de bună seamă.”
Grăi atunci Ulise iscusitul:
„Curat şi drept ţi-oi da răspuns la toate De-ar fi s-avem noi doi acum în casă
Pe multă vreme hrană şi vin dulce
Ca în răgaz să ne-ospătăm la masă,
Pe când ceilalţi şi-or căuta de treburi, Abia-ntr-un an aş încheia povestea
Păţaniilor mele care toate
Le-am îndurat, c-aşa voiră zeii.
Mi-e tata om bogat din Creta largă.
El a născut şi a crescut la curte
Şi alţi copii, mai mulţi, cu-a lui soţie, Toţi legiuiţi; eu sunt născut de-o roabă
Şi ţiitoare-a lui, dar ca la fiii
Cei legiuiţi ai săi ţinea la mine
Părintele meu Castor Hilachide,
El care-atunci era privit de obştea
Cretanilor întocmai ca şi zeii,
Ca om bogat şi norocos, ca tată
De fii slăviţi. Dar când l-ajunse moartea Şi se călători pe ceea-lume,
Puind la sorţi averea-i şi-o-mpărţiră
Băieţii lui neobrăzaţi, iar mie
