Nu-mi dară mai nimica, ba-mi luară
Şi casele. Dar mă-nsurai c-o fată
De bogătaşi, şi asta mulţumită
Destoiniciei mele, căci eu n-am fost Netrebnic şi lipsit de vrednicie.
S-au dus acuma bunurile-mi toate.
Dar cred că tu privind în mine paiul, Cunoaşte-vei ce spic din el crescuse, Căci m-au bătut nespus de multe valuri.
Curaj îmi dase Marte, iar Minerva
Războinicie. Când voinici de frunte
Eu mi-alegeam ca să mă pun la pândă
Şi stam să fac pârjol în duşmănie,
Nicicând nu-mi şovăia bărbata fire,
Ci m-aruncam naintea tuturora
Şi doboram cu arma pe oricare
Vrăjmaş pe care-l ajungeam din fugă.
Dar plugăritul şi gospodăria
Ce creşte vlaste mândre nu-mi plăcură, Ci totdeauna mie dragi îmi fură
Vâslitele corăbii, bătălia,
Săgeţile şi suliţele lucii,
Păcate ce cutremură pe alţii,
Dar eu le-am îndrăgit fiindu-mi date De cei-de-sus, căci oamenii au daruri Şi gusturi osebite. Chiar nainte
Să plece-aheii la război cu Troia,
De nouă ori m-am pus în fruntea oastei Şi-a vaselor în luptă cu duşmanii.
Şi-aveam noroc din plin să-mi curgă toate.
Luam din pradă ce pofteam pe-alese
Şi multe-mi mai picau la sorţi în urmă.
Şi casa mea curând se-mbogăţise,
De fui puternic şi mărit în Creta.
Dar când la urmă Joe tunătorul
Ne îndreptă pe calea urgisită,
Pe care se topi atâta lume,
Cretanii m-au silit cu preavestitul
Idomeneu să duc la Troia flota
Şi n-aveam încotro, aşa de tare
Fu glasul obştii. Nouă ani pe-acolo
Luptarăm noi, aheii, iar în anul
Al zecelea noi, cucerind oraşul,
Plecarăm cu corăbiile-n ţară,
Un zeu însă ne-mprăştie pe mare,
Iar mie, bietul, gând hain îmi puse
Mintosul Joe. Am rămas acasă
