Cu pâne şi cu cărnuri ei umplură

Desaga lui. Şi când venea Ulise,

Napoi la prag, să guste din pomana

Ce-avu, lâng-Antinou s-opri şi astfel

Îi zise: „Dă-mi, prietene, că-mi pare Că nu eşti cel din urmă, ci întâiul

Între ahei, că ai înfăţişare

De împărat. De-aceea se cuvine

Să-mi dai mai mare halcă decât alţii Şi pretutindeni te-oi slăvi. Odată

Trăiam şi eu mai norocit pe lume,

Cu tot belşugu-n casă, şi adese

Mai dam şi vrunui biet pribeag, oricare Să fi fost el şi orişice nevoie

Să-l fi adus. Şi slugi aveam o turmă

Şi alte multe bunătăţi, cu care

Duci trai ca lumea şi bogat te cheamă.

Dar Joe mă pierdu, c-aşa-i fu vrerea.

Mă-mpinse spre Egipet, cale lungă

Cu derbedei vânturători de mare,

Ca să mă piardă. Acolo eu pe râul

Egipetul oprii şi pe tovarăşi

Povăţuii să steie la corăbii

Spre paza lor şi repezii iscoade

Să meargă la vedeli şi să vegheze.

Dar dânşii ascultară de trufia

Şi de pornirea lor şi începură

Deodată să despoaie frumuseţea

De ţar-a egiptenilor, să care

Femei şi prunci şi pe bărbaţi s-omoare Şi larm-ajunse repede-n cetate.

Cum auziră zarva, egiptenii

Din zori de zi veniră şi tot şesul

Fu plin de călăreţi şi de pedeştri

Şi arme lucii. Joe tunătorul

Sili atunci la fugă ruşinoasă

Pe soţii mei, de nu-ndrăzni nici unul Să ţie piept, aşa-i împresurase

De pretutindeni răul. O mulţime

De-ai noştri-au fost ucişi cu lănci de-aramă, Iar alţii fură duşi de vii la munca

Cea silnică. Pe mine mă predară

Unui străin ce oaspe fuse-acolo

Întâmplător, ca să mă ia la Chipros, Anume Dmetor, fiul lui Iasos,

Stăpânitor în Chipros. Iar de-acolo

Venii încoace-acum ca vai de mine.”

Dar Antinou aşa-l primi cu gura:

„Ce zeu duşman mi-aduse astă ciumă

Şi-această boal-a mesei? Stai la mijloc Aşa cum stai, departe de-a mea masă, Să nu te pomeneşti degrabă-n Chipros Şi în Egipetul amar, tu care

Cerşeşti cu îndrăzneală şi sfruntare Şi mi-i colinzi pe toţi cu calicitul, Iar ei îţi dau cu ghiotura. N-au preget Şi milă nicidecum când este vorba

Din bunurile altora să deie,

Căci ei cu toţii au destul.” Ulise

Feri în lături de la el şi zise:

„Vai, eşti frumos, dar n-ai un dram de minte; Tu n-ai da unui scăpătat nici sare

Din casa ta, tu, care şezi la masa

Străinului şi nu te-nduri o pâne