Idomeneu, unde dregea corăbii
Stricate de furtuni. Zicea că vine
La vară sau la toamnă împreună
Cu oastea lui şi-aduce-avere multă.
Şi tu, jălos moşneag, dacă te-aduse
La mine soarta, nu căta pe voie
Să-mi faci minţind şi amăgind, că doară
Nu pentru asta te-oi cinsti şi-n gazdă
Te voi ţinea, ci pentru că mi-e mie
De Cel-de-sus care-ocroteşte oaspeţi Şi pentru că de tine mi-este milă.”
Ulise i-a răspuns: „De bună seamă
Eşti prea necrezător, dacă pe tine
Nu-i chip să te câştig şi să te-nduplec, Măcar că m-am jurat. Dar hai să facem Prinsoare-acum, şi să ne fie martori Amândurora cei din slavă, zeii
Olimpieni, că dacă se va-ntoarce
Stăpânul tău pe-aici, în casa asta,
Tu mă îmbraci cu o manta şi-o haină
Şi mă trimiţi pe urmă la Dulichiu,
Pe unde vreau să fiu. Dacă nu vine
Stăpânul tău aşa cum spun, tu pune
Păstorii tăi atunci să mă răpeadă
La vale de pe stânca asta mare,
Ca nici un om calic să nu cuteze
Să umble cu minciuni.” Eumeu îi zise:
„Ce nume bun de om cinstit şi vrednic Mi-aş căpăta, străine, printre oameni, Şi-acuma cât viez şi dup-aceea,
De-ar fi ca asta să fac eu şi viaţa
Să-ţi curm aşa, când te-am adus în casă
Şi mi te-am ospătat? Cu bună voie
Mai pot apoi să mă închin lui Joe?
Dar iată-i vremea cinei. Numai soţii Să vie-acasă mai curând, să facem
Plăcută cină în coliba asta.”
Aşa vorbiră între ei, şi-ndată
Se-ntoarseră cu turmele păstorii,
Şi porcii şi-i închiseră în cocini
Pe la culcuşul lor şi vuiet mare
Stârni sălăşuirea lor în staul.
Strigă atunci porcarul la tovarăşi:
„Alegeţi vierul cel mai gras din turmă
Şi-aduceţi-l ca să-l înjunghi în cinstea Străinului din ţară depărtată,
Să-l mai gustăm şi noi care de dragul Acestor porci cu colţii albi ne zbatem Mereu şi ne-amărâm de mult, dar alţii Se bucură nepedepsiţi de rodul
Trudirii noastre”. Aşa grăi la oameni Şi despică el lemne cu toporul
