Ba chiar şi astăzi, dacă cel din slavă

Război ar fi pornit cumva de-oriunde Şi-un scut aş fi avut şi două suliţi Şi-un coif de-aramă potrivit la tâmple, M-ai fi văzut la lupt-atunci în frunte Şi nu m-ai fi jignit aşa rostindu-mi Ponoase pentru lăcomie. Tare

Mă-nfrunţi cu asta şi n-ai pic de suflet.

De pari aici om mare şi puternic,

E pentru că te afli între oameni Puţini şi nebărbaţi. De-ar fi să vie Ulise-ncoace,-n ţara-i de moşie,

Oricât de larg-ar fi această poartă, Pe loc s-ar îngusta, când ai zbughi-o Pe-aici prin tindă s-o tuleşti afară.”

Aşa-i vorbi, iar Evrimah mai tare

Se îndârji şi-i zise crunt privindu-l:

„Nemernice, ţi-oi arăta îndată,

Să-ţi iei tu nas în faţ-atâtor oameni Şi-obraznic să vorbeşti fără să-ţi pese.

La cap ţi se sui pesemne vinul

Ori eşti din fire-aşa, de ţi-i vorbirea În bobote, ori ţi-ai ieşit din sine, Că l-ai bătut pe cerşetorul Iros?”

El zise asta şi-apucă deodată

Un scăunel. Ulise-atunci, de frica

Lui Evrimah, se puse pe genunchii

Lui Amfinom Dulichianul, astfel

Că Evrimah lovi în mâna dreaptă

Pe un paharnic, de-i căzu ulciorul

Sunând pe jos, iar el, gemând, pe spate Bufni în praf. Şi zarv-atunci făcură

În sala cea umbroasă peţitorii.

Zicea cutare celui mai de-aproape:

„Pierea mai bine acest hoinar nainte De-a fi venit! Că n-aducea atâta

Necaz şi tulburare. Iat-acuma

Că ne sfădim pentru calici şi pierdem Plăcerea unei mese-aşa bogate,

Căci biruie răul.” Se răsti la dânşii Şi zise Telemah: „Înnebunirăţi,

Abraşilor, de nu puteţi ascunde

În sine-vă-mbuibarea şi băutul?

Un zeu vă scurmă. Dar mâncaţi voi bine Şi-apoi vă duceţi să dormiţi acasă,

Când veţi pofti. Eu n-am s-alung pe nimeni.”

El asta le rosti. Şi auzindu-l,

Ei toţi cu dinţii buzele-şi muşcară, Mirându-se de îndrăzneala vorbei

Lui Telemah. Dar mijloci feciorul

Lui Nisos, vederosul Amfinomos:

„Nu vă-nciudaţi, prieteni, nu răspundeţi

Potrivnic celor zise cu dreptate.

Nu bruftuiţi pe-acest străin, pe nimeni Din robii de la curtea lui Ulise.

Purceadă dar paharnicul să toarne

În cupe vin, la zei să facem paos,

Apoi să mergem să dormim acasă,

Şi să lăsăm pe-acest străin în seama Lui Telemah la curtea lui Ulise,

Căci el la dânsul a venit ca oaspe.”

Aşa vorbi şi toţi se învoiră.

Amestecă în cană vin cu apă

Voinicul Mùliu, crainic din Dulihiu, Care slujea lui Amfinom. El stete

La fiecare, vin turnă în cupe.

Ei zeilor întâi stropiră paos

Şi după ce băură cât voiră,

La casa lor plecară să se culce.

Cântul XIX

Rămase-n sală izvodind Ulise