Omorul peţitorilor sub scutul

Minervei, şi lui Telemah îi zise:

„O, Telemah, aceste arme toate

Tu cat-a le-ndosi-năuntru-n casă.

De-ntreabă şi le-or cere peţitorii,

Tu să-i adormi aşa cu vorbă dulce:

Le-am scos de-aicea de la fumul sălii, Că nu mai sunt cum ele-au fost odată, Când tata le-a lăsat plecând la Troia; S-au înnegrit de-a focului arsură.

Şi mai ales călăuzit de sfatul

Ce-mi dete Cel-de-sus, mă tem că poate, Buimaci de vin, voi v-aţi lua la sfadă

Cu armele, v-aţi bate laolaltă

Şi-aţi ruşina ospăţul şi peţitul,

Căci armele pe om îl trag la sine.”

Aşa-l învaţă. Telemah ascultă

Şi cheam-atunci pe doica Evriclea:

„Bunico,-nchide-n casă muieretul,

Ca armele frumoase ale tatei

Să mi le adăpostesc într-o cămară, C-aşa cum stau părăginite-n sală,

De când e tata dus, le strică fumul.

Eu pân-aci eram copil. Dar astăzi

Vreau să le pun deoparte unde fumul

Să nu le-atingă.” Evriclea-i zise:

„Hei, maică, dac-ai prinde-odată minte S-ai grija casei, să-ţi păzeşti avutul Întreg ce-l ai! Dar cine-atunci să vie Pe drum să-ţi lumineze, dacă nu vrei Să laşi să-ţi iasă-n cale vreo femeie?”

Iar socotitul Telemah răspunse:

„O să-mi ajute-acest străin, că nu pot Să-l ţin pe nemuncite, de pomană,

Din pânea mea să-mbuce, chiar de vine De hăt departe”. Aşa-i vorbi, iar doica Nici un cuvânt nu mai rosti. Închise Ea uşile de la femei. Ulise

Şi fiul său grăbindu-se din sală

Cărară coifuri, paveze boltite

Şi ţuguiate lănci. Păşind nainte

C-un luminar de aur, orbitoare

Lumină le ţinea pe drum Minerva.

Deci zise-ndată Telemah: „O, tată,

Minune mare văd aici cu ochii.

Pereţii casei şi tavanul mândru

Şi grinzile de brad şi stâlpii care

Se-nalţă-n sus în ochii mei s-arată

Ca focul arzător. De bună seamă

În sal-aci i-un zeu venit din slavă.”

Ulise-atunci grăi la el: „Tăcere

Şi ţine-ţi gura, nu-ntreba, c-aşa e

Cu zeii care locuiesc Olimpul.

Dar du-te tu să dormi, eu stau de veghe Aici pe loc să iscodesc pe robii

Şi pe măicuţa ta care, silită

De jalea ei, mă va-ntreba de toate.”

Aşa-i zicea. Iar Telemah, din sală

Ieşind sub zare de făclii, se duse

Să doarmă în iatacul unde dânsul

Se-mpătuia dacă-i venea somn dulce.

Se puse-acolo şi-aşteptă să vie

Lumina dimineţii. Iar Ulise

Rămase-n sală tot gândind la moartea Vrăjmaşilor cu sprijinul Minervei.