Ieşi atunci din casă Penelopa

De-o seamă la făptură cu zeiţa

Diana sau cu Venera de aur.

Pe lângă vatră-i puseră un scaun

Lucrat în fildeş şi-n argint de-un meşter Icmaliu, care adause sub talpă

Un scăunaş lipit de jeţ, pe care

O blană mare fuse aşternută.

Aci şezu-nţeleapta Penelopa

Şi din iatac femei cu braţe albe

Veniră-n jurul ei. Se ridicară

Grămezi de pâne, mese şi potire

Din care beau bărbaţi trufaşi. Şi focul Din făcliere jos îl aruncară.

Ticsiră-acolo altă zadă multă

Ca să le dea lumină şi căldură.

Din nou Melanto începu din gură

Să-mpungă pe Ulise: „Măi străine,

Şi-acum ni-i scoate sufletul şi-ntr-una Vei forfoti prin casă toată noaptea

Tot iscodind femeile? Afară,

Pârlitule, fii mulţumit cu hrana

Sau te pocnesc îndată c-un tăciune,

Să vezi cum ieşi afară.” Dar Ulise

Se încruntă la ea şi-astfel îi zise:

„Tu, îndrăcito, ce mă bruftui astfel Înverşunată? Ori că port bulendre,

Că sunt soios şi mai cerşesc la oameni?

Nevoia mă sileşte. Aşa sunt bieţii

Pribegi şi cerşetori. Odinioară

Trăiam şi eu mai fericit în lume,

Cu tot belşugu-n casă şi adese

Mai dam şi la vreun biet hoinar, oricare Să fi fost el şi-orişice nevoie

Să-l fi adus. Şi slugi aveam o droaie Şi alte multe bunătăţi, cu care

Duci trai ca lumea şi bogat te cheamă.

Dar Joe mă pierdu, c-aşa-i fu vrerea.

De-aceea să te temi şi tu, muiere,

Să nu te pomeneşti că pierzi o dată

Mărirea-n care-ntreci acum pe roabe

Şi nu cumva stăpâna-ţi de mânie Să-ţi poarte-alean ori soţul ei să vie, Că doar mai e nădejde. Dacă dânsul

Va fi pierit şi nu se mai întoarce,

Dar iată, slavă Domnului, băiatu-i

Crescu şi vede tot şi nu-l înşală

Isprăvile nici uneia din roabe,

Că nu mai e copil.” Acestea-i zise.

Dar l-auzi-nţeleapta Penelopa

Şi se răsti la dânsa dojenind-o:

„Obraznico, sfruntato, văd eu bine

Ce mişelie faci, dar vei plăti-o

Cu capul tău. Ştiai doar tu, desigur, Căci auziseşi singură din gură-mi

C-aveam de gând să-ntreb aci în sală

Pe-acest străin de soţul meu, căci tare Mai sufăr după el.” Rostind aceste,

Ea zise chelăriţei Evrinoma:

„Tu, Evrinomo, adu-un jeţ şi-aruncă