Lui Telemah. Dar le zbură din stânga Un vultur nalt în zbor ce-avea în gheare Un porumbel sfios. Cum vede asta

Şi zice Amfinom atunci: „Prieteni,

Nu izbuteşte gândul nostru moartea

Lui Telemah. Să ne vedem de masă.”

Aşa le spuse Amfinom şi spusa-i

Plăcu la toţi. Veniră ei la curtea

Măritului Ulise, şi pe jeţuri

Şi-n scaune veşmintele-şi lăsară.

Şi prinseră să-njunghie capre grase

Şi mari berbeci, grăsuni şi-un bou din turmă

Şi fripseră-n frigare măruntaie

Şi le-mpărţiră între ei. Cu apă

Amestecară-n oluri vin, şi cupe

Văcarul împărţi la toţi; şi pâne

Le mertici Filetios, vătaful

Păstorilor, în dalbele panere,

Turnă în cupe Melanteu şi-n urmă

Ei mânile-ntindeau înspre bucate

Ce-n faţa lor stau gata. Între acestea Pofti-nadins feciorul lui Ulise

Pe tatăl său să şadă lângă pragul

De piatră-n sala bine-ntemeiată.

Şi-un scaun prost îi puse şi-o măsuţă, Şi peste ea ceva din măruntaie

Şi vin turnându-i în pahar de aur,

Aşa-i grăi: „Aci să şezi la masă

Să bei între bărbaţi, şi las’ pe mine Că te păzesc de blendele şi-ocara

Oricărui peţitor. Nu-i casa obştii,

Ci-i casa mea lăsată de la tata.

Voi, peţitori, nu faceţi gură, nu daţi Cu mânile, să nu se işte sfadă

Şi-ncaier între noi.” Aşa voinicul

I-ameninţă. Ei buzele-şi muşcară, Mirându-se că Telemah vorbise

Cutezător. Dar Antinou le zise:

„Aheilor, să-ngăduim cuvântul

Lui Telemah, deşi e greu, că tare

Ne-ameninţă pe noi. Păcat că Joe

Se-mpotrivi, că-i astupam noi gura

Acestui meşter vorbitor.” El astfel

Le cuvânta, dar nu-i păsa de vorbe

Lui Telemah. Atunci mânară crainici

Prin mijlocul cetăţii hecatomba

Cea sfântă pentru zei. Sobor ţinură

Aheii prin dumbrava cea umbroasă

A marelui săgetător Apollon.

Ei cărnurile fripseră-n frigare,

Le traseră din foc, le împărţiră

Şi la bogatul praznic s-aşezară.

Iar oamenii care slujeau la masă

Făcură parte lui Ulise-ntocmai

Ca la ceilalţi, c-aşa i-a fost porunca Lui Telemah, feciorul lui Ulise.

Iar pe fruntaşii peţitori Minerva

Tot nu-i lăsa de loc să înceteze