Şi priceput. Şi nu ne au la suflet
Deloc pe noi nici oamenii din ţară.
Deci hai la lucru. N-aşteptaţi ca dânsul Să cheme pe ahei la adunare;
Mă tem că n-are să se lase. Într-însul Va fierbe el; sculându-se, va spune, Naintea tuturor, că moarte crudă-i
Urzirăm noi, ci-n cale nu-l brodirăm.
Ei auzind de fapta rea, cu ciudă
Se vor scula-mpotrivă şi mi-e tare
Să nu ne facă rău şi să ne-alunge
Din ţară, să ne pomenim deodată
Înstrăinaţi. De i-apucăm nainte Să-l omorâm departe de cetate,
La câmp sau şi la drum, să punem mâna Pe tot avutul lui, şi deopotrivă
Să-l împărţim. Doar casa s-o dăm mamei Lui Telemah, s-o aibă ea-mpreună
Cu cine-i va fi soţul. Dacă asta
Nu vi-i pe plac şi vreţi să mai vieze Şi să-şi păstreze-averea moştenită,
Să încetăm de-a ne-ntruni pe-aicea
Şi-a ne-ndopa din dulcea lui avere.
Să stăm la noi acasă fiecare
Şi să peţim cu daruri pe femeie.
Ea va lua pe cel care-o s-o-mbie
Cu zestre mai bogată şi-o să-i fie
Sortit ca soţ.” Atunci luă cuvântul
Şi Amfinom, fiu mândru de-al lui Nisos Aretiade, domnul din Dulichiu,
Ostrov bogat în grâu şi în păşune.
În fruntea peţitorilor sta dânsul
Şi mai vârtos plăcea el Penelopei
Cu vorba lui, c-a fost mai bun la fire.
El sănătos gândind, aşa le zise:
„Eu n-aş vrea, o, prieteni, să-l răpunem Pe Telemah. Grozav e să dai morţii
Pe-un fiu de domn. Să cerem mai nainte Povaţă de la zei. Iar dacă astfel
Va fi dreptatea zeului cel mare,
I-oi pune însumi capul şi-nteţi-voi
Pe toţi ceilalţi. Dar dacă împotrivă
Stau Cei-de-sus, v-aş sfătui la asta Să nu ne mai gândim.” Aşa le zise,
Şi vorba lui plăcu. Apoi îndată
Sculându-se, cu toţii-naintară
Spre curtea lui Ulise. Cum intrară,
Şezură ei pe jeţuri şlefuite.
Crăiasa Penelopa cea cuminte
Găsi atunci cu cale să s-arate
La peţitorii cei semeţi şi-obraznici.
