Şi-a plâns bărbatul până ce pe pleoape Un somn plăcut îi picură Minerva.
Se-ntoarse pe-nserate şi văcarul
La Telemah şi la Ulise. Dânşii
Junghiaseră un porc de-un an şi-acuma Se pregăteau de cină. Iar Minerva
S-apropie de ei şi cu o vargă
Pălindu-l pe Ulise, -l face iară
Bătrân să fie şi-nţolit în zdrenţe,
Ca nu cumva păstorul să-l cunoască
Cum l-ar vedea, să meargă-apoi la doamna Să-i spuie şi să-i dea pe faţă taina.
Şi Telemah îi glăsui întâiul:
„Venişi, Eumeu. Ce zvon mai e-n cetate?
Se-ntoarseră de unde stau la pândă
Nemernicii sau mai pândesc şi-acuma
Pe drumul meu spre casă?” El răspunse:
„Eu nici nu m-am gândit să-ntreb de asta, Să cercetez cutreierând oraşul.
Mi-era să duc mai repede solia
Şi să mă-ntorc napoi. Dădui în cale
De-un vestitor trimis de-ai tăi tovarăşi, Un crainic iute de picior ce-ntâiul
Pe maica ta vesti. Ştiu sigur una,
Căci am văzut cu ochii mei: sosisem
Aproape de oraş, pe unde-i Dealul
Lui Hermes, când odată văd că intră
O navă repede-n limanul nostru.
Erau într-însa oameni mulţi; grămadă
De paveze şi lănci în toată nava.
Mi s-a părut că-s ei, dar nu ştiu bine.”
Aşa grăi, ci Telemah surâse
La tatăl său privind cu dinadinsul,
Dar se feri de slugă să nu-l vadă.
Iar ei, după ce lucrul încetară,
Făcură masa şi se ospătară.
Şi când de-ajuns mâncară şi băură,
Cătară de culcuş şi parte-avură
De darul somnului şi de odihnă.
Cântul XVII
A doua zi când se răsfiră zorii
Trandafirii, şi-ncalţă pe picioare
Sandale dalbe fiul lui Ulise
Şi ia pe urmă lancea potrivită
În pumnul lui şi spre oraş pornind-o, Porcarului său zise: „Mă duc, taică, Pe la oraş ca să mă vadă mama.
