Din peţitori. Iar dacă lor eu însumi Le vin de hac şi capăt le voi pune,
Tu bucuros să mi le-aduci la mine,
Ca astfel să mă bucur.” Şi cum zise, Pe bietul de străin îl duse-acasă.
Iar când sosiră-n casele-i frumoase
De locuit, veşmintele-şi lăsară
Pe scaune şi-n jeţuri, şi intrară
În netezite scălzi să-şi facă baie
Şi după ce femeile-i spălară
Şi-i unseră cu miruri, îmbrăcară
Veşmânt pe ei şi mantii moi, lânoase, Apoi ieşind din căzi şezură-n jeţuri.
Aduse apă de spălat pe mână
O fată, în frumos ibric de aur,
Pe un lighean de-argint, ca să se spele Şi le-ntinse-o masă şlefuită
Şi dete pâne şi bucate multe, Poftindu-le din tot ce-aveau păstrate.
Iar Penelopa pe un jeţ se puse
Naintea lor pe la usciorul sălii
Şi mai torcea din caier fir subţire.
Au prins atunci ei mânile să-ntindă
Cu toţii la bucatele din faţă.
Iar când de-ajuns mâncară şi băură,
Luă întâi cuvântul Penelopa:
„Eu, fătul meu, mă sui acum la mine
Şi-acolo iar mă culc în aşternutul
De jale-al meu, stropit de mii de lacrimi, De când Ulise a plecat la Troia.
Nainte de-a veni din nou la mine
Trufaşii peţitori, tu n-ai vrut mie
Să-mi spui curat de-ai auzit că vine Părintele-ţi.” Iar Telemah răspunse:
„Ţi-oi spune, mamă, numai adevărul.
Ne duserăm la Pilos şi la Nestor,
Bătrânul domn. El mă primi la curte, Mă ospătă şi mă-ngriji cu totul
Prietenos, întocmai ca un tată
Pe fiul său plecat de multă vreme
Şi de curând sosit din altă parte;
Aşa de bine îngriji de mine
Cu fiii lui măriţi. Dar el îmi zise
Că n-auzi de la vrun om din lume
De vieţuie sau este mort Ulise.
De-aceea mă-ndreptă la Menelaos
Cu telegari şi cu teleagă bună.
Acolo eu văzui şi pe Elena,
