Acesta semnul: peţitorii mândri

Cu greu s-or învoi să-mi lase arcul

Şi cucura, dar tu, Eumeu, ridică-l

Şi adu-mi-l şi pune-mi-l în mână

Şi spune apoi femeilor să-ncuie

Canaturile de la uşa sălii.

De-ar auzi cumva din ele vruna

Un gemet ori un vaiet din ogradă

De la bărbaţi, să n-o zbughească-afară

Pe uliţă, ci-n loc să stea tăcută

La lucrul ei. Pe tine-apoi, Filetiu, Te-nsărcinez să-nchizi cu cheia poarta Din curte şi s-o-ncui vârtos cu nodul.”

Aşa vorbi şi în palat se-ntoarse

Şi iar stătu pe unde mai stătuse;

Intrar-apoi şi robii lui Ulise.

Într-asta Evrimah umbla cu arcul

Îl mânuia şi-l tot călca la vatră,

Ci nu putea el totuşi să-l întindă

Şi-ofta din greu în sinea lui cea dârză

Şi cuvânta cu ciudă: „Vai, mă doare

De mine şi de toţi ceilalţi tovarăşi.

Şi nu mi-i doar aşa de mult de nuntă, Măcar că-mi pare rău – mai sunt destule Femei şi-n ţar-aici şi-n altă parte –

Mă doare că ne biruie-n putere

Ulise şi că nu putem să batem

Cu arcul noi. Ce râs şi ce ocară,

De-or auzi cândva urmaşii noştri!”

Iar Antinou Eupitianu-i zise:

„Dar nu va fi aşa, o ştii tu bine,

O, Evrimah. Căci azi e sărbătoare,

E ziua ce poporul o serbează

În cinstea zeului arcaş Apollon,

Şi cine azi cuteaz-a-ntinde arcul?

Ci staţi pe loc şi n-aveţi nici o grijă, Lăsăm să stea topoarele-nşirate.

Mi-nchipui doar că nimenea nu vine

Ca să le ia din casa lui Ulise.

Să toarne-acum paharnicul în cupe,

Să punem arcul jos după-nchinare

Şi porunciţi căprarului Melantiu

S-aducă mâne aici pe mânecate

Tot ce-i mai bun din turmele-i de capre.

Să ardem buturi jertfe lui Apollon,

Slăvit arcaş, să mai-ncercăm cu arcul

Şi lupta să-ncheiem.” De vorba asta Ei toţi se mulţumiră şi-ncepură

Să toarne apă crainicii pe mână,

Cu vin umplură vasele feciorii

Şi împărţiră tuturor pahare

Şi începutul ei întâi făcură

Din el şi după ce stropiră paos

La zei şi după vrere toţi băură,

Cu mintea iscusind grăi Ulise:

„Voi, peţitori ai preamăritei doamne, Luaţi aminte, am să vă spun o vorbă