Să-ndoaie arcul, dar veni o liftă

De cerşetor pribeag şi lesne-l trase Şi răzbătu prin fier. Aşa vor zice,

Şi pentru noi va fi pe veci ruşine.”

Adaose-mpotrivă Penelopa:

„Doar n-au să fie lăudaţi de oameni, O, Evrimah, acei care-njosindu-l,

Despoaie casa unui om de frunte.

De ce dar voi găsiţi că i-o ruşine

Dacă-ntre voi acum şi-un altul vine?

Acest străin e mare şi puternic Şi se făleşte că-i născut din tată

De neam înalt. De-aceea daţi-i arma

Ca să-l vedem. Că iată-mi dau cuvântul Şi-l voi îndeplini, dacă va trage

La ţintă el şi-o să-l ajute-Apollon, L-oi îmbrăca frumos în haine mândre, I-oi da, spre-a se păzi de câini şi oameni O suliţă şi-o sabie cu două

Tăişuri; i-oi mai da şi-ncălţăminte

Şi l-oi trimite-oriunde i-ar fi voia.”

Iar chibzuitul Telemah îi zise:

„O, mamă, nimeni n-are drept ca mine, Să dea cui vrea ori să respingă arcul.

Nici unul dintre domnii din Itaca

Şi nici de prin ostroave de pe lângă

Elida nu m-or stingheri cu silă,

De-oi vrea să dau acestui oaspe arcul Şi chiar să-l dăruiesc pe totdeauna.

Dar du-te tu la tine sus şi vezi-ţi

De stative şi furcă şi zoreşte-ţi

Femeile să-şi caute de treburi.

Aici vor îngriji de arc bărbaţii

Şi mai cu seamă eu, stăpânul casei.”

Uimită ea se-napoie la dânsa,

Luase-aminte cu ce rost vorbise

Băiatul ei. Suindu-se-mpreună

Cu roabele însoţitoare-n catul

De sus al curţii, ea-şi plângea bărbatul Plecat de mult, până ce somn prielnic Pe pleoape lin îi picură Minerva.

Luând porcaru-n vremea asta arcul,

Porni să-l ducă. Peţitorii-n sală

Strigau vârtos, l-ameninţau cu toţii Şi unul se răsti la dânsul: „Unde

Duci arcul tu, nemernice, trăsnite?

Curând la turma ta de porci, departe De oameni, leşul ţi-or mânca dulăii

Ce însuţi i-ai hrănit, dacă Apollon

Şi ceilalţi zei o să ne-ajute nouă.”

Aşa-i ziceau. De team-atunci porcarul, Că mulţi ameninţau răcnind în sală,

La locul lui napoi aduse arcul.

Striga şi Telemah înfricoşându-l:

„Du arcul, taică. Vei păţi-o-ndată,

De-asculţi de ei. C-am să te iau la goană

Cu pietrele pe câmp. Deşi-s mai tânăr, Sunt mai vânjos ca tine. De-ar fi, Doamne, Să-ntrec pe-atâta în puteri mulţimea De peţitori care se află-n sală,

Ce straşnic eu le-aş face vânt de-aicea, Din casa mea, că numai rău făcură.”

Aşa ţipa la el, şi peţitorii

Cu haz de dânsul râseră cu toţii

Şi-o mai lăsară moale la mânia

Lui Telemah. Porcarul duse arcul

Şi-l încrezu în mâna lui Ulise.

Apoi ieşind chemă pe Evriclea