Că-i place să se tupile-ntre oameni, Cerşind să-ndoape burta-i nesătulă.
Dar eu ţi-o spun şi-aşa are să fie:
De merge la conacul lui Ulise,
E vai de el, că multe scăunaşe
Vor repezi asupra-i peţitorii
Şi coastele i-or frânge.” Astfel gura Şi-mbălura şi-n treacăt lui Ulise
I-a dat prosteşte-n şale cu piciorul, Dar nu-l putu înlătura din cale,
Că ţapăn se propti Ulise. Dânsul
Stătu la chibzuri, se gândi să sară
La el cu bâta şi să-i curme viaţa
Sau chiar de jos să-l umfle de picioare Şi să-l izbească de pământ cu capul.
Dar se ţinu şi se-nfrână Ulise.
Ci pe căprar în ochi privind, porcarul Îl sudui. Apoi cu mâni întinse
Ură fierbinte: „Zâne de izvoare,
Voi fiicele lui Joe, dacă vouă
V-a ars pe-altar Ulise-odată buturi
De iezi şi miei, învăluite-n prapuri, Urarea-mi ascultaţi: să vie dânsul,
Stăpânul nostru, să-l aducă zeii,
Că-ţi scoate el din ţeastă atunci tot fumul Şi fala asta care-o porţi şi ţanţoş
Te arăţi mereu, când umbli prin cetate, Pe când păstorii răi fac jaf în turme.”
Iar Melanteu căprarul îi răspunse:
„Vai, ce mai latră cânele, vicleanul!
Hei las’ că pe corabie l-oi duce
Odată eu, departe de Itaca,
Şi-acolo-l vând şi iau preţ bun pe dânsul, Trăsni-l-ar cu-a lui arc de-argint Apollon Pe Telemah în casa lui chiar astăzi!
Ori peţitorii să-l răpuie-ntocmai
Cum s-a răpus departe şi Ulise.”
El asta zise şi-i lăsă în urmă, Căci ei păşeau agale. Tot se duse
Şi fu-n curând la curtea lui Ulise.
Intră acolo-ntre bărbaţi şi-n faţa
Lui Evrimah se puse. El la dânsul
Ţinea mai mult şi parte din friptură-i Făcură cei care slujeau la masă.
I-aduse atunci şi chelăriţa pâne.
Venind apoi Ulise şi porcarul
Stătură aproape. În auz le-ajunse
Răsunetul unei cântări, că Femiu
Din nou cânta din liră. Iar Ulise,
Luând de mână pe porcar îi zise:
„Ce lesne-i să cunoşti mândreţa asta De case-a lui Ulise şi-ntre atâtea
Să le-osebeşti! Vin rânduri după rânduri; Şi-ograda e cu şart împrejmuită
