Cum mă învaţă inima din mine.

Dar mai ales mă rog de Evrimahos

Şi Antinou care frumos acuma

V-a sfătuit să încetaţi cu arcul

Şi să cinstiţi pe zei cu sărbătoarea, Iar mâne să dea zeii biruinţă

Oricui va vrea. Să-mi daţi şi mie arcul Ca între voi să-ncerc şi eu puterea

Cu braţele-mi, să văd mai am eu oare Virtutea ce-am avut cândva, ori poate Nevoile şi drumul mi-o sleiră.”

Ei auzind, grozav se mai zburliră

Temându-se să nu destindă arcul.

Şi Antinou sări la el cu gura:

„Nemernic, venetic, n-ai pic de minte.

Tu nu te mulţumeşti c-aici te lăfăi

Cu noi la masă şi te-ndopi din toate Şi ne asculţi vorbirile şi sfatul

Ca nici un alt străin milog ca tine.

Te strică băutura care scoate

Din minţi pe-oricine, dacă soarbe lacom Şi nu bea cu măsură. Băutura

Sminti şi pe centaurul, vestitul

Evrition, când merse în ţinutul

Lapiţilor şi petrecu la curtea

Lui Piritou. Îl ameţise vinul

Şi, căpiat, el săvârşi tot felul

De nebunii la Piritou în casă,

De-i prinse ciuda pe voinici; săriră

Asupra lui, pe jos îl târnuiră

Şi-l scoaseră-ameţit prin tind-afară

Şi-urechile şi nasu-i retezară,

Şi năucit aşa plecând beţivul Besmetic îşi purta nenorocirea;

De-aicea se iscă apoi bătaie

Între centauri şi lapiţi, şi dânsul

Acolo-ntâiul îşi plăti cu viaţa

Beţia lui. Urgie aşa de mare

Din partea mea te-aşteaptă şi pe tine, De-i trage arcul. Nici o îndurare

Nu vei găsi pe-aici în adunare.

Pe loc pe mare te-oi porni la craiul Ehetos, crud schiloditor de oameni

Şi-acolo nu scapi teafăr şi cu zile.

De-aceea stăi şi bea-ţi paharu-n pace Şi nu te pune cu bărbaţi mai tineri.”

Dar mijloci cumintea Penelopă:

„Nu-i drept, nici bine, Antinou, să superi Pe oaspeţii lui Telemah, pe-aceia

Ce vin în casa asta. Crezi că dacă

Acest străin, încrezător în vlaga

Şi-n mâna lui, ar fi în stare-a trage Din arcu-acesta mare-al lui Ulise,

Mă va lua pe mine de soţie?

Doar nici el însuşi nu gândeşte asta; De-aceea pentru el să nu-şi mai strice Nici unul poft-aici, că nu se cade.”

Răspunse Evrimah: „O, înţeleaptă

Copil-a lui Icariu, Penelopa,

Noi n-avem grijă că te ia străinul,

Că nici nu se cuvine, dar ne temem

De gura lumii. Poate-odată vrunul

Şi cel din urmă dintre ahei să zică: Nevrednici oameni mai peţeau femeia

Unui fruntaş viteaz şi nu putură