Voi toţi care sunteţi mai tari ca mine, Cercaţi din arc, să isprăvim mai iute Cu-ntrecerea.” Aşa vorbi şi arcul

Îl puse jos proptindu-l de-ale uşii

Frumos-strujite şi-ncheiate scânduri, Şi sprijini săgeata de belciugul

Scânteietor al arcului. Se duse

Şi iar şezu pe jeţu-i de-nainte.

Luă cuvântul Antinou şi zise:

„Sculaţi pe rând, tovarăşi, câte unul Din dreapta, de la locul unde-ncepe

Paharnicul să toarne vin în cupe”.

Întâiul se sculă din jeţ Leodes,

Feciorul lui Enop şi ghicitorul

Din jertfe care-aproape de ulciorul

Frumos de vin stătea în fundul sălii, Căci numai el ura nelegiuirea

Şi-avea pe toţi tovarăşii mânie.

El cel dintâi ia arcul şi săgeata,

Se pune-apoi pe prag şi-ncearcă arcul, Nu-l poate trage însă, că nainte-i

Cad mânile lui moi şi nedeprinse,

De ostenite, şi-astfel cuvântează:

„Prieteni, nu-l pot trage, să-l ia altul.

Că arcul ăsta va scurta viaţa

La mulţi fruntaşi şi-ar fi mai bine moarte Decât aşa trăind să n-avem parte

De-aceea pentru care noi ne strângem Pe-aici şi aşteptăm în toată ziua.

Doreşte-acum şi crede fiecare

Nevasta lui să fie Penelopa,

Dar după ce cu arcul o să-ncerce

Şi va vedea că e-n deşert, să plece

Cu daruri în peţit după vreo altă

Femeie-mpodobită din Ahaia,

Iar Penelopa de bărbat să-şi ieie

Pe-acela care-i dă mai multă avere

Şi-i fu sortit.” Aşa vorbi, şi arcul Îl puse jos proptindu-l de-ale uşii

Frumos strujite şi-ncheiate scânduri.

Şi sprijini săgeata de belciugul

Scânteietor al arcului. Se duse Şi iar şezu pe jeţu-i de nainte.

Dar Antinou aşa-ncepu să-l certe:

„Leodes, tu, ce grea şi-nfricoşată

Ţi-e vorba care ţi-a scăpat din gură!

Mi-e greaţă să te-aud, dacă ţi-nchipui Că arcul ăsta va curma viaţa

Şi sufletul la mulţi fruntaşi, fiindcă

Tu nu poţi să-l întinzi. Dar vezi că mama Pe tine nu mi te făcu destoinic

Să tragi din arc, la ţel s-arunci săgeata.

Sunt alţii care-l vor putea destinde.”

Apoi el lui Melantiu da poruncă:

„Melantiu, hai şi-aprinde foc în vatră, Aşază lângă el un scaun mare

C-o blan-asupra-i şi-adu-o roată bună

De său, ca arcul să-ncălzim, să-l ungem Şi să-ncercăm apoi cu el şi jocul

Să-l isprăvim”. Iar el îndată focul

L-aprinse-n vatră, puse-un scaun mare C-o blan-asupra-i şi aduse o turtă

De său păstrat în casă, şi cu săul

Ei arma o-ncălziră şi-o-ncercară,

Dar n-o putură-ntinde, căci n-avură