L-ar fi ajuns cu moarte-aşa de crudă?

Îl nimeri-n grumaz; săgeata-n carne-i Trecu prin ceafa-i gingaşă, iar dânsul Se răsturnă în lături şi pocalul

Din pumn i-alunecă, şiroi de sânge

Pe nări îl podidi, împinse masa

Departe cu picioarele izbind-o,

Bucatele pe jos se răvăşiră

Şi pânea şi friptura se mânjiră.

Iar tinerii făcură zarvă-n sală,

Când au văzut că soţul lor căzuse.

Sculându-se, prin sală se-mbulziră,

Nici pavăză, nici lance nu găsiră

Şi mânioşi certară pe Ulise:

„Străinule, faci rău că tragi în oameni.

De alte jocuri n-o să ai tu parte,

Că nu mai scapi de sângeroasa moarte, C-ai omorât un om fruntaş în ţară;

Pe-aici au să te sfâşie vultanii.”

Şi-nchipuiau cu toţii că Ulise

Omorul pe nevrute-l făptuise

Şi nu se dumiriseră nebunii,

Că le sosise ceasul tuturora.

Privindu-i crunt, aşa-i trezi Ulise:

„Voi, câinilor! Credeaţi că niciodată

Eu n-aveam să mai vin de pe pământul Troienilor, de-mi spulberaţi avutul

Şi vă culcaţi cu roabele-mi de-a sila Şi-umblaţi după nevastă-mea, în vreme Ce eu trăiam, şi n-aveaţi nici o teamă

De zei şi de ocara lumii. Iată

Sosit vi-i ceasul, lângă voi e moartea.”

La vorba asta toţi îngălbeniră,

Cătau cu ochii încotro să fugă

De pacoste, de groaznica năpastă.

Doar Evrimah se-ncumetă a zice:

„De eşti chiar tu Ulise din Itaca,

Ai drept când spui că ţi-au făcut aheii Atâta rău pe-aici şi pe la ţară.

Dar mort e Antinou, acela care-i

Pricina tuturor acestor rele,

Căci el împinse lucrul pân-aicea,

Şi nu atât de dragul şi nevoia

Nuntirii lui, ci pentru că el alta

Clocea în gând, dar nu i-o-mplini Joe: Voia să fie domn peste Itaca,

Hoţiş pândea el să-ţi omoare fiul.

Deci el pieri acuma pe dreptate.

Te-ndură dar şi miluie-ţi supuşii.

Te-om împăca pe urmă noi cu daruri

Culese de la toţi şi-n schimb cu-averea Ce s-a băut şi s-a mâncat pe-aicea

Noi ţi-om plăti fieştecare preţul

De douăzeci de boi în bronz şi aur

Ca să te mulţumim. Dar pân-atuncea

Găsim că-i drept să ţii pe noi mânie.”

„O, Evrimah, răspunse crunt Ulise,

Să-mi daţi şi toat-averea moştenită

Ce-aveţi acum şi-o veţi spori cu alta De oriunde, tot nu înceta-va mâna-mi Să secere până ce nu plăti-veţi