În casa ta.” Ulise-aşa-i răspunse:

„În sală eu cu Telemah ţine-vom

În frâu pe tineri, cât or fi de aprigi.

Voi doi legaţi-l cobză pe Melantiu

De mâni şi de picioare şi-aruncaţi-l În dosnica odaie, -nchideţi uşa

Şi ferecaţi-l bine c-o frânghie,

Şi trageţi-l pe stâlpu-nalt s-ajungă

Pân’ la tavan şi atârnat acolo

Amar să-i fie-n viaţă multă vreme.”

Ei amândoi voios îl ascultară,

Dau fuga spre cămară, dar căprarul

De loc nu-i bănui, fiind năuntru

Pe unde el cotrobăia la arme.

Ei doi stătură-n lături de la uşă,

Pe-aproape de usciori. Şi când Melantiu

Trecu pe prag c-un mândru coif în mână

Şi-ntr-alta cu un scut rotund şi mare, Străvechi, mucegăit de-al lui Laerte, Pe care el, viteazul, îl purtase

În tinereţea lui, dar care-acuma

Era trântit acolo între arme

Şi descusut pe la curele, dânşii

Sărir-asupra-i şi de păr luându-l,

Îl traseră-n odaie şi-l trântiră

Pe jos, de stete otrăvit la suflet.

Şi mânile, picioarele sucindu-i

Din răsputeri, amarnic îl legară

Întocmai cum le porunci Ulise

Şi-l prinseră pe urmă de-o frânghie, Îl traseră pe stâlpu-nalt, de-ajunse Pân’ la tavan. Şi-aşa Eumeu porcarul Râdea de el: „De-acuma toată noaptea Vegheaz-aici culcat pe patul moale

Aşa cum ţi se cade. Aici te-apucă

Pe tine ziua alb-a dimineţii

Când ea se va ivi pe tron de aur

Din Ocean, ca-n vremea când spre curte La peţitori mânai alese capre

Pentru ospăţ.” Aşa rămase-acolo

Căpraru-ntins şi ferecat amarnic,

Iar amândoi ceilalţi se înarmară

Şi după ce-ncuiară uşa bine,

Din nou se-napoiară la Ulise.

Acolo toţi luptau cu-nverşunare,

La prag cei patru şi-n cuprinsul sălii Voinicii mulţi. Atunci venind Minerva S-apropie de ei; după făptura

Şi glasul ei era leită Mentor.

Se-nvioră cum o văzu Ulise

Şi-i glăsui: „Ajută, Mentor, scapă-l De rău şi nu-l uita pe-un prieten care Doar bine ţi-a făcut, tu mi-eşti de-o seamă.”

Aşa-i zicea simţind că e Minerva.

Strigau la ea ceilalţi cu-ameninţarea Şi între ei o-nfricoşa întâiul

Feciorul lui Damastor, Agelaos:

„Ia seama, Mentor, nu cumva Ulise

Cu vorba să te-nşele, ca tu astfel

Să lupţi cu noi şi să-l ajuţi pe dânsul, C-aşa socot că fi-va dup-aceea

Cum noi gândim: că-ndată ce-om răpune Pe-aceştia doi, pe tatăl şi pe fiul, Şi tu vei fi ucis cu ei alături;

De faci prostia asta, vei plăti-o

Cu capul tău; şi după ce cu arma