Din nou deşerte le făcu Minerva,

Căci unul nimeri în uşă, altul

Într-un uscior, al treilea în perete.

Doar Amfimèdon îl păli la mână

Pe Telemah, julindu-l pe deasupra,

Şi pe Eumeos peste scut Ctesipos

La umăr îl zdreli şi pe deasupra-i

Zburându-i lancea se lăsă pe ţărnă.

Ulise şi ai lui din nou mulţimea

De peţitori cu armele aţintiră.

Tot dânsul mai răzbi pe Evridamas,

Iar fiul său la fel pe Amfimèdon,

Porcarul pe Polib, pe când văcarul

În piept împunse pe Ctesip şi-i zise Fălindu-se din gură: „Tu, feciorul

Lui Politers, tu, batjocoritorul,

Să nu mai fii nerod şi să te lauzi

Cu vorbe mari, ci zeilor te-ncrede, Căci ei doar sunt cu mult mai tari ca tine.

Aceasta fie-ţi darul de-ospeţie

De răsplătit piciorul care-l deteşi

Odată lui Ulise, când prin sală

Umbla cerşind.” Aşa grăi păstorul

Cornacilor juncani. Atunci Ulise

Brăţiş lovi pe fiul lui Damastor,

Iar Telemah pe Leocrit, feciorul

Lui Evenòr, cu suliţa-n deşerturi,

Iar el străpuns căzu pe brânci, cu fruntea Pocnită de pământ. În clipa asta,

Din culmea casei ridică Minerva

Urgelnicul ei scut şi peţitorii

Cuprinşi de spaimă toţi fugiră-n sală

Împrăştiaţi întocmai ca cireada

De boi când strechea, iute năpădind-o, O-mprăştie în zile lungi de vară.

Cum vulturii cu cioc şi gheare strâmbe, Venind din plaiuri, tabără năvalnici În stol de păsări care-nfricoşate,

De sus din nori se lasă pe câmpie,

Ei sar asupra lor şi le sfâşie,

Că nu pot ele să le stea-mpotrivă

Şi nici să fugă, de fac haz ţăranii, Vânatul urmărind, aşa Ulise

Şi-ai lui atunci se năpustiră-n sală

Rotiş lovind, şi peţitorii groaznic

Gemeau pe jos izbindu-se cu capul.

Şi pardoseala fu scăldată-n sânge.

Leodes, repezindu-se din ceată,

S-aruncă la genunchii lui Ulise

Şi-l roag-aşa: „Îngenunchez, viteze, Şi, rogu-te, ai milă şi-ndurare.

Mă pot jura că n-am atins vrodată

Cu vorba sau c-o faptă rea pe vruna

Din slugile-ţi din casă, ba de-a pururi Opream şi pe ceilalţi de-a face asta, Dar nu-i puteam abate de la rele,

De-aceea şi din vina lor pieriră.

Dar eu, ca ghicitor al lor, muri-voi Nevinovat, că nu-i vro mulţumire

La binele ce l-ai făcut.” Ulise

Se uită crunt şi-i zice: „De te lauzi C-ai fost prorocul lor, de bună seamă