Chiar adineauri, când umblam prin sală
Şi nu făcusem nici un rău, hainul
De Antinou mă şi pocni în spate
Şi mă duru. Şi nu vru să m-ajute
Nici Telemah pe mine, nici un altul.
Deci roagă pe stăpâna ta s-aştepte,
Cu toată graba ei, până-n spre seară
Şi-atunci să stăm la vatră, să mă-ntrebe De ziua când bărbatu-i se va-ntoarce, Că port pe mine haine ruşinoase,
Cum ştii că eu întâi venii la tine.”
Cum auzi, se-napoie porcarul,
Şi când să treacă pragul, Penelopa
Îl întrebă: „Eumeu, nu vii cu dânsul?
Ce pregetă milogul de nu vine?
O fi având de cineva el teamă
Din cale-afară? Ori i-o fi ruşine
Prin casa mea să vie? Cerşetorul,
De-i ruşinos, îşi dăunează singur.”
Întâmpină din grai Eumeu porcarul:
„El zice drept cum ar gândi tot omul Voind a se feri de înfruntarea
Unor trufaşi. Te roagă dar pe tine
S-aştepţi până ce are să-nsereze.
Şi-ar fi şi pentru tine doar, stăpână, Mai bine aşa, ca singură de vorbă
Să stai cu el.” Iar Penelopa zise:
„Înţelepţeşte cugetă străinul,
Oricine-ar fi. Căci nicăieri pe lume Nu-s oameni cu purtare mai sfruntată
Şi mai fărădelege ca la mine.”
Aşa vorbi crăiasa, iar porcarul,
Cum isprăvi, se duse prin duiumul
De peţitori şi-acolo-n şoaptă zise
Lui Telemah, apropiindu-şi capul
De el, ca nimeni vorba să n-audă:
„Iubitul meu, eu plec să-mi văd la ţară
De porcii mei, de trebile de-acolo,
De-a mea şi-a ta avere. Iar tu vezi-ţi De toate-aici, dar mai întâi de tine.
Ia seama să n-o paţi, că-s o mulţime Acei care te pasc. Dar bată-i Domnul Nainte de-a fi noi răpuşi de dânşii!”
Iar socotitul Telemah răspunse:
„Aşa voi face, taică. Tu cinează
Şi pleac-apoi. Dar vino mâni devreme Şi adu vite de junghiat pe-alese
Şi las’ c-aici am grijă eu şi zeii
De toate cele.” Mai şezu porcarul
