Pe jeţul bine răzuit. Şi-n urmă,
Sătul de băutură şi mâncare,
Plecă la turmă şi lăsă el sala
Şi-ograda plină de mesenii care
Se veseleau la joc şi la cântare,
Pe când se cobora amurgul serii.
Cântul XVIII
Atunci veni un cerşetor uşernic
Spre a cerşi-n Itaca, un nemernic
Neîntrecut în lăcomie, gata
De-a pururi pe mâncat şi băutură,
Fricos şi slab, dar mare la făptură.
Arneos îi ziceau, că astfel mama-i
La naştere-l numi, dar peţitorii
Îl porecliră Iros-trepăduşul,
Căci el mergea s-aducă ştiri la oameni, Oricând era trimis. Şi cum venise,
Din casă-i vru s-alunge pe Ulise,
Şi cicălind aşa-i toca: „Ia-ţi talpa, Tu, moşule, din tindă şi te cară,
Că de picior te-azvârl acum afară.
Nu vezi cum toţi m-asmuţă şi-mi fac semne Să te înşfac? Dar mie mi-e ruşine.
Hai scoală-te, ca nu cumva s-ajungem Să ne-apucăm cu braţele la sfadă.”
S-a încruntat la el şi-a zis Ulise:
„Eu nu-ţi fac rău, sărmane, nici pe tine Nu te grăiesc de rău şi nici te pizmui De tot ce capeţi, cât or fi de multe, Iar pragul ăsta pe-amândoi ne-ncape.
Nu trebuie să pizmuieşti pe alţii.
Tu pari a fi un biet milog ca mine,
Iar tot norocul de la zei ne vine
Dar nu mă înteţi la-ncăierare.
Şi nu mă îndârji. Deşi sunt astfel,
Moşneag cum vezi, te pot umplea de sânge Pe buze şi pe piept. Şi-aşa de mâne
M-oi linişti, că nu te-i mai întoarce Napoi aici la curtea lui Ulise.”
Dar cerşetorul se răsti la dânsul:
„Vai, ce uşor mai troncăne-acest folte, De parcă-i o cenuşăreasă cloanţă.
Îmi vine să-l zdrobesc, să-i dau cu pumnii, Să fac din falcă jos să-i cadă colţii Ca la un vier bântuitor de holde.
Hai, te sumete-acum, ca toată lumea
De-aici pe noi la harţă să ne vadă.
Dar cum te-i pune tu c-un om mai june?”
Aşa naintea naltelor canaturi
Pe repezitul prag în toată voia
Se tot sfădeau milogii. Luând seama
La asta, Antinou cu poftă râse
