Că eu sunt soţul ei. Dar noi cu mintea Să chibzuim cum poate fi mai bine.

Când cineva din obşte-omoară numai

Un singur om, el părăseşte ţara,

Şi rudele-i, şi fuge-n altă parte

Măcar că sunt puţini răzbunători

Ce-l urmăresc. Dar noi surparăm turnul Cetăţii, secerarăm floarea ţării.

Deci cugetă cum facem noi acuma.”

Iar socotitul Telemah răspunse:

„Tu singur vezi de asta, scumpe tată, Căci lumea toată zice că-ntre oameni

Eşti cel mai înţelept şi că nu-i nimeni La sfaturi să te biruie pe tine.

Noi suntem gata, te urmăm şi nu vom

Slăbi de loc, din răsputeri ne-om bate.”

Adause Ulise iscusitul:

„Ţi-oi spune eu cum cred c-ar fi mai bine.

Spălaţi-vă întâi, schimbaţi veşminte Şi roabelor să spuneţi să se-îmbrace În haine-alese, şi frumos din liră

Dumnezeiescul cântăreţ să cânte

În capul unui joc de veselie,

Ca orişicine, auzind de-afară,

De-o fi drumeţ, de-o fi vecin, să creadă

Că-i nunt-aici, pân’ nu se-ntinde zvonul De-omorul tinerimii prin cetate

Şi vom putea, ieşind de-aici, s-ajungem La noi la ţară prin păduri şi-acolo

Vedea-vom ce povaţă ne dă cerul.”

Aşa vorbi. Şi ei îl ascultară.

Se îmbăiară-ntâi, se primeniră,

Femeile se dichisiră toate

Şi cântăreţul începu să zică

Din lira-i cea scobită şi măeastră,

De i-a stârnit să cânte cu viers dulce Şi să încingă horă minunată.

De tropot casa răsuna la jocul

Bărbaţilor, femeilor gătite.

Ziceau, din uliţi auzind drumeţii:

„De bună seamă astăzi se mărită

Cu cineva crăiasa mult-peţită.

Ea n-a putut să rabde, ticăloasa!

Să fi păzit până la urmă casa

Bărbatului din tinereţe, până

Să vie dânsul.” Ei bârfeau aceste,

Că nu ştiau ce se-ntâmplase-acolo.

Îl spal-atunci şi-l unge pe Ulise

La scaldă Evrinoma chelăriţa

Şi-l înţoleşte c-o manta frumoasă

Şi c-un veşmânt. Şi-asupra lui Minerva Revarsă de la ea mândreţe multă,

De-arată el mai mare şi mai trupeş.

Din creştet lasă plete mari să-i curgă, Stufoase ca o floare de zambilă.

Din scaldă iese-atunci Ulise-ntocmai Ca un nemuritor. Din nou s-aşază

Pe scaunul de unde se sculase,

În dreptul doamnei, şi-astfel îi cuvântă:

„Nefericito, mai presus de toate

Femeile te împietriră zeii

Cu sufletul. Nici un-acum ca tine