„Aici să şezi şi să păzeşti ograda
De câni şi porci. Nu face pe stăpânul Cu cerşetorii şi străinii, scârbo,
Ca să n-o paţi mai rău.” Aşa el zise Şi-şi aruncă pe umere desaga-i,
Ruptura lui cu băieri răsucite.
Se-ntoarse şi din nou pe prag se puse.
Iar peţitorii toţi intrară-n sală,
Râdeau cu poftă şi-l primeau zicându-i:
„Să-ţi dea, străine, Joe şi toţi zeii Ce tu doreşti mai mult şi-ţi place ţie, Că-l înţercaşi de la cerşit în lume
Pe-acest nesăţios. Noi peste mare
Curând l-om mătrăşi pe la Ehetos,
Cumplitul crai schiloditor de oameni.”
Aşa vorbiră dânşii, iar Ulise
Se bucură de vorba ce-auzise
Şi Antinou îi puse-o burtă mare
Cu sânge şi grăsime împănată.
Iar Amfinom luând de prin panere
Vro două pâni, le dete lui şi-i zise Urând aşa cu un pahar de aur:
„Noroc, străine taică! Să dea Domnul Să fii ca mâne fericit, că multe
Sunt relele ce astăzi te apasă.”
La asta i-a răspuns aşa Ulise:
„O, Amfinom, tu prea îmi pari cuminte.
Aşa ţi-a fost şi tata, c-auzit-am
De numele-i frumos, că fost-a Nisos
Dulichianul bun şi-avut. Dintr-însul Tu eşti născut şi pari un om temeinic.
De-aceea-ţi spun, ia seama şi ascultă: Din tot ce-n lume mişcă şi răsuflă,
Nimic mai şubred pe pământ ca omul.
Nu crede el c-are să dea vrodată
De rău până ce zeii-i dau norocul
Să-i meargă toate-n plin şi-i pot genunchii.
Iar când trimit răstrişti asupra-i zeii, Le rabdă el pe vrute, pe nevrute,
Căci mintea-i se tot schimbă după ziua Ce-o luminează Cel-de-sus. Pe vremuri, Şi eu aveam noroc de toate-n lume,
Dar prea mult am năpăstuit pe alţii, Căci ascultam orbeşte de putere
Şi-n taică-meu şi-n fraţi mă bizuisem.
Să nu fie dar omul niciodată
Nedrept şi rău, ci-n sine să se-mpace Cu darurile ce-i făcură zeii.
Văd răul care-l fac şi peţitorii,
Cum prad-averea şi aduc necinste
Soţiei unui om care departe
De ţară şi de-ai lui nu cred să steie Prea mult; el e pe-aci, e foarte-aproape.
Dar Dumnezeu pe-ascuns să-ţi ducă paşii Spre casa ta, să nu dai ochi cu dânsul La-ntorsul lui încoace-n scumpa-i ţară, Că sfada dintre peţitori şi dânsul
