Priceperea şi mintea cuvenită.
Ce-i asta care s-a-ntâmplat la curte?
Să laşi pe-acel străin să fie astfel Batjocorit? Ce hulă şi ruşine
Te-aşteaptă-n lume, dacă tot străinul Venit în casa noastră o să pată
O înfruntare-aşa de dureroasă.”
Dar socotitul Telemah răspunse:
„De-a ta, mânie, o , mamă, nu mă supăr.
Dar eu pricep şi văd în toate cele
Ce-i bun şi rău. Eram copil nainte,
Dar nu pot toate să le văd temeinic.
Mă tot izbesc la dreapta şi la stânga De-aceşti mişei şi nimeni nu mi-ajută, Dar sfada dintre Iros şi străinul
Nu s-a iscat din vrerea lor. Străinul A fost mai tare. Jupiter, Minerva
Şi tu, Apollon, faceţi voi acuma
Bătuţi să-şi plece capul peţitorii
Afară-n curte unii, alţii-n sală,
Să stea acolo cu puteri zdrobite
Aşa cum stă la poart-acum şi Iros
Clătind din cap ca omul în beţie,
De nu-l mai ţin picioarele să steie
Şi nici să plece înapoi acasă,
Că-i toropită vlaga lui întreagă.”
Iar Evrimah îi zise Penelopei:
„Tu, fiic-a lui Icariu, preacuminte
Femeie Penelopa, dac-aheii
Din Argos, din cetatea lui Iason,
Pe tine te-ar vedea în casa voastră, Ar ospăta din zori de zi o droaie
De peţitori mai mulţi, că-ntreci pe toate Femeile, de mare, de frumoasă
Şi de cuminte”. Zise Penelopa:
„Tot binele-mi, mândreţea şi făptura-mi, O, Evrimah, mi le topiră zeii,
De când s-au dus spre Ilion aheii
Cu care a fost şi soţul meu Ulise.
O, de-ar veni el paznic vieţii mele,
Mai mare, mai frumoasă mi-ar fi slava.
Dar astăzi sufăr greu, c-atât de multe Nevoi ursit-asupra mea trimise.
Ulise la plecarea lui din ţară,
Luându-mă de mâna dreaptă-mi zise:
«Femeie, nu cred eu că toţi aheii
Se vor întoarce teferi de la Troia.
Se zice că troienii sunt războinici
Cu suliţa, cu arcul, cu mânatul
