Ce altora-l pricinui şi câte

Mai suferi el singur la nevoie.

Ea cu nesaţ îl asculta şi somnul

Pe gene nu-i veni până ce dânsul

Nu încetă de-a povesti. Îi spuse

La început cum pe ciconi răpuse

Şi cum sosi în ţara cea mănoasă

La lotofagi, ce rău făcu ciclopul

Şi cum îl pedepsi pe el Ulise

Şi-şi răzbună pe vrednicii tovarăşi

Pe care-i tot mânca fără de milă.

Şi cum ajunse la Eol şi-acesta

Cu dragoste-l primi şi de la dânsul

Cu bine-l petrecu napoi, dar n-a fost Menit s-ajungă el în scumpa-i ţară,

Căci viforu-l răpi şi pe noianul

Bogat în peşti îl duse pe Ulise,

De tot ofta din greu. Şi cum pe urmă

La lestrigoni sosi, în Telepilos,

Pe unde ei şi oameni şi corăbii

I-au potopit şi într-un vas el singur Se strecură de-acolo. Şi de Circe

Vorbi apoi, de toată măestria

Şi viclenia ei; şi cum în navă

Călători pe lumea ceealaltă

Să-ntrebe pe prorocul Tiresias Şi soţii şi-i văzu şi pe-a sa mamă

Care-l crescu şi-l alăptă din faşă.

Cum auzi el cântec de sirene

Şi-ajunse pe la Stâncile Izbite,

La groaznica Haribda şi la Scila,

De unde teafăr nu mai scapă nimeni.

Şi cum ai lui vânaseră cireada

De boi a Soarelui; cum Joe, Domnul

Detunător din slăvi, răzbi c-un fulger Înflăcărat corabia-i pe mare,

De se-necară toţi ai lui tovarăşi

Şi numai el se smulse morţii crude

Şi s-aciolă în insula zeiţei

Calipso, Ogigia. Şi cum dânsa

La ea-l ţinu, dorind bărbat să-i fie, În peştera-i boltită, şi-i da hrană

Şi-i juruia să-l facă fără moarte

Şi fără bătrâneţe cât e veacul.

Dar vrerea lui ea n-o putu învinge

Şi cum, după nespus de multe cazne,

Se-nlimăni pe la feaci şi-acolo

Ca pe un zeu toţi oamenii-l cinstiră

Şi-n vas îl petrecură până-n ţară

Cu daruri de la ei de-ajuns, odoare

De-aramă şi de aur şi veşminte.

Aşa-ncheie povestea lui, că somnul

Îl toropi moleşitor şi dulce

Şi grijile-i topi. Dar Minerva alta

Mai iscodi atunci. Pe când Ulise