De cai sirepi, mijloace care soarta
Războiului o hotărăsc mai iute,
Deci nu ştiu dacă păsui-vor zeii
Să vin napoi ori voi pieri la Troia.
În lipsa mea, să te gândeşti acasă
La scumpii mei părinţi, cum faci acuma, Ba şi mai mult. Când vei vedea c-ajunge Copilul nost’ la vârsta tinereţii,
Mărită-te cu cine vrei şi lasă
Căminul tău.» Aşa rosti Ulise
Şi zisa lui se împlini în toate.
Veni-va noaptea când avea-voi parte
De nuntă tristă eu sărman-al cărei
Noroc mi-a fost luat de Joe. Tare
Mă doare însă inima de una:
Purtarea peţitorilor nainte
Era în lume alta. Aceia care
Peţesc femeie de neam bun şi fată
De om bogat şi se întrec s-o aibă,
Aduc ei înşişi oi şi boi anume
De ospătat prietenii miresei.
Ba dau şi mândre daruri; nu se-ndoapă
Cu sila din avutul altor oameni.”
Aşa vorbi. Se bucură Ulise
Că ea-i smomea spre dânsa pentru daruri Şi-i prilostea cu vorbe unse-n miere, Dar ce gândea era cu totul alta.
Iar Antinou Eupitianul zise:
„Tu, fiic-a lui Icariu, Penelopă
Cuminte, numai să primeşti tu daruri Cu care vor să te cinsteasc-aheii.
Nu-i bine să-i respingi. Noi nu vom merge Napoi pe la moşie, nici aiurea,
Nainte de-a te mărita cu unul
Dintre ahei, mai osebit în toate.”
Acestea zise Antinou. Şi spusa -i
Plăcu la toţi. Trimise fiecare
Pe câte-un om ca să-i aducă daruri.
Aduse Antinou o rochie mare
Cu-alesături de-o frumuseţe rară.
Douăsprezece sponci avea de aur
Şi toate potrivite. Aduse-ndată
Şi Evrimah o salbă măestrită
De aur care avea-mbinate boabe
De chihlimbar ca razele de soare,
Aduse sluga lui Evridamante
