Ba chiar şi astăzi, dacă cel din slavă
Război ar fi pornit cumva de-oriunde Şi-un scut aş fi avut şi două suliţi Şi-un coif de-aramă potrivit la tâmple, M-ai fi văzut la lupt-atunci în frunte Şi nu m-ai fi jignit aşa rostindu-mi Ponoase pentru lăcomie. Tare
Mă-nfrunţi cu asta şi n-ai pic de suflet.
De pari aici om mare şi puternic,
E pentru că te afli între oameni Puţini şi nebărbaţi. De-ar fi să vie Ulise-ncoace,-n ţara-i de moşie,
Oricât de larg-ar fi această poartă, Pe loc s-ar îngusta, când ai zbughi-o Pe-aici prin tindă s-o tuleşti afară.”
Aşa-i vorbi, iar Evrimah mai tare
Se îndârji şi-i zise crunt privindu-l:
„Nemernice, ţi-oi arăta îndată,
Să-ţi iei tu nas în faţ-atâtor oameni Şi-obraznic să vorbeşti fără să-ţi pese.
La cap ţi se sui pesemne vinul
Ori eşti din fire-aşa, de ţi-i vorbirea În bobote, ori ţi-ai ieşit din sine, Că l-ai bătut pe cerşetorul Iros?”
El zise asta şi-apucă deodată
Un scăunel. Ulise-atunci, de frica
Lui Evrimah, se puse pe genunchii
Lui Amfinom Dulichianul, astfel
Că Evrimah lovi în mâna dreaptă
Pe un paharnic, de-i căzu ulciorul
Sunând pe jos, iar el, gemând, pe spate Bufni în praf. Şi zarv-atunci făcură
În sala cea umbroasă peţitorii.
Zicea cutare celui mai de-aproape:
„Pierea mai bine acest hoinar nainte De-a fi venit! Că n-aducea atâta
Necaz şi tulburare. Iat-acuma
Că ne sfădim pentru calici şi pierdem Plăcerea unei mese-aşa bogate,
Căci biruie răul.” Se răsti la dânşii Şi zise Telemah: „Înnebunirăţi,
Abraşilor, de nu puteţi ascunde
În sine-vă-mbuibarea şi băutul?
Un zeu vă scurmă. Dar mâncaţi voi bine Şi-apoi vă duceţi să dormiţi acasă,
Când veţi pofti. Eu n-am s-alung pe nimeni.”
El asta le rosti. Şi auzindu-l,
Ei toţi cu dinţii buzele-şi muşcară, Mirându-se de îndrăzneala vorbei
Lui Telemah. Dar mijloci feciorul
Lui Nisos, vederosul Amfinomos:
„Nu vă-nciudaţi, prieteni, nu răspundeţi
Potrivnic celor zise cu dreptate.
Nu bruftuiţi pe-acest străin, pe nimeni Din robii de la curtea lui Ulise.
Purceadă dar paharnicul să toarne
În cupe vin, la zei să facem paos,
Apoi să mergem să dormim acasă,
Şi să lăsăm pe-acest străin în seama Lui Telemah la curtea lui Ulise,
