Cu dureroasele-nfruntări, ca astfel

Tot mai adânc să-l doară pe Ulise.

Era-ntre peţitori un om pornit spre

Necuviinţi, unul numit Ctesipos,

Din Same. Bizuindu-se pe-averea

Cea mult-a lui, peţea şi el pe mândra Soţie-a celui dus. Ctesip acesta

Ocarnicilor peţitori le zise:

„Luaţi aminte, am să vă spun o vorbă.

Străinul are parte cumsecade

La fel cu noi. Nu-i bine nici cu cale Neospătaţi să fie musafirii

Lui Telemah, când vin la casa asta.

Să-i dau şi eu un dar de ospeţie,

Ca doar şi el la rându-i să-l îmbie

La vrun băiaş, sau la vro altă slugă

Din casa lui Ulise.” Astfel zise

Şi din paner luând cu mâna-i grasă

Un arm de bou asupra-i îl răpede.

Dar se feri de el atunci Ulise

Puţin plecându-şi capul şi c-un zâmbet Amar rânji. Atins fu numai zidul

Cel măestrit. Dar lui Ctesip îi zise Mustrându-l Telemah: „Noroc de tine

Ca fost aşa, că n-ai zdrelit pe oaspe, C-almintrelea te străpungeam cu lancea Şi tatăl tău aici, în loc de nuntă,

Ţi-ar fi gătit mormântul. Să ia seama, Să nu-şi dea nimenea pe faţ-arama.

Căci ştiu acum şi seamă-mi dau de toate, Şi bun şi rău. Eu nu mai sunt copilul De pân-aci. Destul că rabd în mine

Privind la jaful vostru: oi junghiate Şi vin băut şi pâne risipită,

Că-i greu să vă opresc eu unul singur Pe voi cei mulţi. Nu-mi fiţi duşmani de moarte, Nu-mi faceţi rău. De vreţi să-mi puneţi capul, O vreau şi eu. Mi-ar fi cu mult mai bine Să mor decât mereu să-mi vadă ochii

Aceste mârşăvii, stâlciţi pe oaspeţi, Femeile urât batjocorite

Prin casa mea frumoasă.” Asta zise

Şi toţi tăcură molcom. Agelaos,

Al lui Damastor fiu, vorbi în urmă:

„Nu vă-nciudaţi, prieteni, nu răspundeţi Potrivnic celor zise cu dreptate.

Nu-l mai jigniţi pe-acest străin, pe nimeni Din robii de la curtea lui Ulise.

Aş vrea să spun lui Telemah şi mamei Acestuia o vorbă bună; poate

Va fi plăcut-amânduror. Cât fuse

Nădejde-n noi că se va-ntoarce-acasă

Cumintele Ulise, n-avea nimeni

De ce cârti, dacă-i făceaţi s-adaste Şi să mai stea prin casă peţitorii.

Mai bine ar fi fost dacă el însuşi

S-ar fi întors şi-ar fi venit în ţară.

Dar astăzi e vădit că nu mai vine.

Deci du-te tu la maică-ta şi spune-i Să ia de soţ pe cine-i mai de frunte Şi-o înzestrează mai bogat, ca astfel De-avutul părintesc tu să te bucuri, Să bei, să ospătezi, iar ea să cate

De casa altuia.” Lui Agelaos Răspunse Telemah: „Îţi jur pe Joe,

Pe suferinţa tatei, care bietul

De bună seamă-i dus ori bate drumuri Departe de Itaca, nunta mamei

Eu n-o amân. Ba zic să se mărite

Cu cine-o vrea; i-oi da chiar multe daruri.

Dar peste voia dânsei, mi-e ruşine

S-o scot cu sila şi cu zor din casă.

Ferească Dumnezeu de-una ca asta!”

Aşa le zise el. Atunci Minerva

Trezi un râs la peţitori, un hohot