Mai-marea-ntre femei, silea pe roabe:

„Hai măturaţi de zor stropind în sală

Şi aruncaţi pe jeţurile mândre

Covoare porfirii. Şi cu bureţii

Voi ştergeţi toate mesele din sală,

Curate faceţi oluri şi pahare

Cu două toarte şi cu şart lucrate,

Iar altele să mergeţi după apă

De la fântână şi-o căraţi mai iute.

Că n-or sta mult departe peţitorii,

Sosesc pe mânecate aici la curte,

Căci astăzi pentru toţi e sărbătoare.”

Aşa zorea; ele ascultau supuse.

Şi douăzeci porniră la fântână

Să care apă. Celelalte harnic

Lucrau prin casă, toate pricepute.

Rândaşii peţitorilor intrară,

Frumos şi bine lemne despicară.

Femeile-au venit de la fântână

Şi mai veni porcarul şi le-aduse

Trei vieri, pe cei mai buni din toată turma.

Lăsă în curtea-mprejmuită porcii

Să pască şi-ntrebă el pe Ulise

Prietenos: „Străine, oare-aheii

Se uită mai frumos acum la tine?

Sau te batjocoresc ca mai înainte

În casa asta?” I-a răspuns Ulise:

„Să le plătească cei-de-sus ocara, Necuviinţa şi nelegiuirea

Ce-o fac mişeii-n casa cea străină,

Că n-au un pic de-obraz şi de ruşine !”

Aşa vorbeau. S-apropie Melantiu

Căprarul. El mâna mai multe capre

Din cele mai alese, demâncare

La peţitori. Urmat era căprarul

De doi păstori. El caprele-n pridvorul Răsunător legă şi lui Ulise

Aşa-i făcu: „Străine, tu şi-acuma

Vei necăji pe domni cerşind prin casă.

Şi n-ai să te mai cari de-aici? Pesemne Noi nu ne-om despărţi, de nu vei face Saftea din pumnii mei. Că ţi-i cerşitul Nesocotit. Mai sunt şi alte mese

Pe la ahei.”Aşa-l certa, şi-Ulise

Nimic n-a zis. Tăcu ca piatra molcom, Tot da din cap şi tăinuia în sine

Cumplite gânduri. Mai veni pe urmă

Al treilea, Filetios, scutarul

Păstorilor. Mâna o vacă stearpă

Şi capre grase pentru ospătare.

De pe uscat veniseră pe mare

De dincolo, că i-au trecut plutaşii

Ce trec pe toţi care sosesc la dânşii.

Le priponi el bine sub pridvorul

Răsunător şi întrebă porcarul

Mergând la el aproape: „Cine-i oare