Un loc să şed. Aci e omul care
Mi-aşterne mie.” Astfel zise dânsul; La locu-i merse de şezu Ulise.
Porcarul aşternu pe jos grămadă
De ramuri verzi şi blănuri pe deasupra Şi-aici se puse fiul lui Ulise.
I-alătură în blid apoi porcarul
Friptura lor cea din ajun rămasă
Şi-n grabă pâne mai ticsi-n panere
Şi vin mieros amestecă în cupă;
Şezu pe urmă-n faţa lui Ulise.
Ei mânile-ntindeau la masa gata.
Şi când de-ajuns mâncară şi băură
Voinicul întrebă porcarul: „Taică,
De unde vine-acest străin la tine?
Cum l-au adus la noi corăbierii?
Şi cine-s ei? Că nu putea în ţară
Să vie el pe jos.” Eumeu îi zise:
„Ţi-oi spune drept aşa cum e, copile.
Se laudă că e cretan şi zice
Că-n pribegie-a colindat prin multe
Oraşe-n lume cum îi fuse scrisa
Şi-n urm-acum, fugind pe-ascuns din vasul Unor tesproţi, veni la mine-n staul.
Eu ţi-l predau şi fă ce vrei cu dânsul, Că rugător spre tine se îndreaptă.”
Dar chibzuitul Telemah răspunse:
„Eumeu, mă doare mult ce-mi spui tu mie.
Cum pot primi eu pe străin în casă?
Sunt tânăr doar şi-n braţe nu mă bizui Să-nlătur un duşman, dacă mă-nfruntă.
Şi mama îndoită stă pe gânduri:
Să stea la mine s-aibă grija casei
Cinstind crivatul tatei şi de teamă
De gura lumii? Sau să ia pe unul
Dintre ahei care-o peţeşte acasă
Şi-i cel mai bun şi dă mai multă zestre.
Dar pe acest străin, fiindcă-i oaspe La casa ta, am să-l îmbrac în haină
Şi-n mantie, dalbă îmbrăcăminte,
I-oi da şi-o sabie ascuţită-n două,
Sandale de-ncălţat şi l-oi trimite
Oriunde va pofti. De vrei tu însă,
Poţi să-l mai ţii şi să-ngrijeşti de dânsul.
Eu straiele-i ţi le trimit încoace
Şi hrană de tot felul ca să nu te
