Am poposit pe-aici.” Aşa vorbiră
Şi adormiră, dar puţină vreme,
Căci zorile curând pe cer mijiră.
Tovarăşii lui Telemah într-asta,
Sosind la ţărm, în pripă dezlegară
Vintrele, aplecară-apoi catargul
Şi tot vâslind înlimăniră vasul,
Îl otgoniră şi-l încătuşară.
Ieşiră-apoi şi ei pe malul mării,
Gătiră masa, dreseră-apoi vinul.
Şi când de-ajuns mâncară şi băură,
Luă cuvântul Telemah şi zise:
„Înaintaţi cu vasul spre cetate,
Eu merg pe la păstorii mei la ţară
Şi, după ce îmi văd de trebi, diseară
Cobor înspre oraş. Şi apoi mâne,
În faptul zilei, eu vă-ntind o masă
De bun sosit, ospăţ frumos de carne
Şi vin mieros.” Atunci Teoclimènos
Aşa-ntrebă pe fiul lui Ulise:
„Eu încotro s-apuc, copile dragă?
La care casă pot să trag, la care
Bărbat dintre mai-marii din Itaca?
Pot merge eu la maică-ta de-a dreptul, În casa ta?” Iar Telemah răspunse:
„La casa mea te-aş fi poftit eu însumi Să mergi, c-avem de toate pentru oaspeţi.
Dar ţie nu-ţi poate prii pe-acolo
Că nu sunt eu şi nu te vede mama,
Căci rareori se arată ea prin casă
La peţitori, ci stă departe-n rândul De sus al casei, unde ţese pânza.
Ţi-oi spune eu un alt bărbat la care Să mergi, la Evrimah, feciorul mândru Al bunului Polib, la care-acuma
Ca la un zeu privesc itacienii.
Căci el e mai de seamă şi doreşte
Mai mult să ia pe mama, s-aibă sceptrul Părintelui meu dus. Dar ştie domnul
Olimpian, care-n văzduh tronează,
De n-or sfârşi-o jalnic ei nainte
De nunta lor.” Abia vorbi şi-n clipă
La dreapta lui zbură atunci un uliu, Sol iute zburător al lui Apollon.
O porumbiţă-ncătuşase-n gheare
Şi-o tot smulgea şi-mprăştia din pene La mijloc între Telemah şi navă.
Teoclimènos îl pofti pe-acesta
