Şi fiii lui deplin îl vindecară.

Şi după ce-i făcură scumpe daruri,

Ei fericit pe dânsu-l petrecură

În ţara-i de moşie. Iar părinţii

La-ntorsul lui vârtos se bucurară

Şi-l întrebară toate cu-amănuntul

De rana lui, de tot ce pătimise.

Iar el cu şart le povesti cum firea

L-a încolţit pe el la vânătoare

Pe muntele Parnesos, unde merse

Cu verii lui mistreţul să-l vâneze.

De rana-i veche dete-acum bătrâna

Şi pipăind o cunoscu îndată,

Lăsă să-i cadă în lighean piciorul,

Se răsturnă şi zurui ligheanul.

Şi apa fu vărsată jos. Iar doica

Simţi şi bucurie şi mâhnire

Şi lacrimi îi dădură-n ochi şi glasul Îi amuţi. Dar iute duse mâna

La barba lui Ulise-atunci şi zise:

„Tu, fătul meu, eşti negreşit Ulise, Dar nu putui să te cunosc nainte

De-a-mi pipăi cu mâna mea stăpânul”.

Aşa grăi. Apoi spre Penelopa Ea ochii şi-aţinti voind să spuie

Că soţul ei e chiar acolo-n casă.

Dar Penelopa nu putu s-o vadă,

C-aiurea Palas i-abătuse mintea.

Ci dibuind şi apucând cu dreapta

Pe doica de grumaz, cu stânga dânsul O trase-aproape şi răstit îi zise:

„Vrei, doică, să mă pierzi? Tu care-odată

La sânu-ţi m-ai crescut, şi dup-atâtea Necazuri ce-am avut până ce astăzi

În douăzeci de ani s-ajung în ţară?

Dar dacă m-ai ghicit şi-un zeu la asta Te-a luminat, să taci, ca nimeni altul Să nu ştie că sunt aici. Că altfel

O vorbă-ţi spun şi ea va fi-mplinită.

Când eu cu ajutor de sus voi pune capăt Mişeilor odată, nici pe tine,

Deşi-mi eşti doică, nu te cruţ în oara Când voi ucide şi pe celelalte

Femei care slujesc la mine-n casă.”

Dar i-a răspuns bătrâna cea cuminte:

„Ce vorbă, maică, ţi-a scăpat din gură!

Tu ştii ce tare şi nenduplecată

E firea mea. Eu pot să stau tăcută

Ca piatra sau ca fierul. Ba pot spune Şi altceva, s-o ţii tu minte asta

De-o fi vrun zeu cu mâna-ţi să doboare Pe peţitori, am să-ţi arăt eu care

Femei din casă ţi-au făcut ruşine

Şi care-au fost de treabă.” Dar Ulise Din grai întâmpină: „De ce tu, doică, Să mi le spui pe ele? Nu-i nevoie.

Iau seama doar şi eu la fiecare

Şi-oi şti cum sunt. Tu taci, păzeşte-ţi gura Şi-ncrede-te în zei.” Acestea-i zise, Iar doica o zbughi prin toată sala

S-aducă apă de lăut picioare,

Căci ap-adusă toată-i se vărsase.

Iar după ce-l luă pe el şi-l unse

Cu-mbălsămat ulei, atunci de vatră

S-apropie cu scaunul Ulise