Şi mândrul fiu să-ţi creşti. Dar văd că astăzi El numai ţie ţi-a luat nădejdea

De-ntoarcere napoi. Aşa pesemne

Vor fi batjocorit şi pe Ulise

Femeile departe-n ţări străine,

Când el sosea la curţile slăvite,

Cum toate-aceste-obraznice te-nfruntă, Străine, - acum pe tine. Obrăznicia

Şi multa lor batjocură te face

Să nu te laşi spălat. Cu bunăvoie

Ascult porunca doamnei. Pe picioare

Te voi spăla de dragul Penelopei

Şi-al tău, străine. Că-n adânc durerea Mă scurmă-n faţa ta şi ia aminte

Ce am să spun. La noi aici ca oaspeţi

Veniră mulţi străini bătuţi de soartă, Dar pot să zic că n-am văzut nici unul Să semene ca tine cu Ulise

La vorbă şi la stat şi la picioare.”

Ulise-ndemânatecu-i răspunse:

„Acei care cu ochii ne văzură

Pe amândoi, toţi astfel zic, mătuşă, Că semănăm aidoma-n făptură

Cum singură tu ai luat aminte”.

Aşa vorbi Ulise, iar bătrâna

Luă un lucitor lighean şi prinse

Să-l spele pe picioare; apă rece

Turnă într-însul multă, apoi fierbinte Şi cum şedea Ulise lângă vatră,

El repede se-ntoarse spre-ntuneric,

Căci se temu ca nu cumva, spălându-i Picioarele, să-i vadă rana veche

Şi ea să-l dea de gol. Dar dânsa merse Mai lângă el şi se grăbi să-l spele.

Ci-ndată cunoscu ea urma ranei

Ce i-o făcuse un mistreţ odată

Cu colţul alb când merse la Parnesos Să-şi vadă pe bunicul Autolicos

Cu fiii lui, bărbat care-ntre oameni Era neîntrecut de mare lotru

Şi strâmb la jurăminte. Zeul Hermes

Apucătura asta-i dăruise,

Căci el îi prinosea plăcute buturi

De miel şi iezi. Şi zeul tot prielnic Îl însoţea pe el. Când Autolicos

Călători-n Itaca cea mănoasă,

Găsi aici abia născut nepotul,

Şi Evriclea, - ndată după masă,

I-l puse pe genunchi şi-i zise astfel:

„Tu singur, Autolicos, dă-i un nume, Oricare-ar fi, odraslei fiicei tale

Căci tare ţi-este drag”. Răspunse dânsul:

„Tu, ginere şi draga mea copilă,

Să-i daţi un nume-aşa cum vă voi spune.

Fiindcă vin aci plin de-nciudarea

Ce-n sufletu-mi făcu mulţime dintre

Bărbaţi, femei de pe pământul rodnic, Să-i fie dară numele Ulise.

Iar când va creşte mare şi-o să vie La curtea mamei sale, la Parnesos,

Unde-i avutul meu, i-oi da dintr-însul Şi vesel va pleca el de la mine.”

De-aceea şi-o porni la el Ulise

Ca bunul său să-i dea bogate daruri.

Cum l-au văzut bătrânul şi copiii,

Primitu-l-au cu braţele deschise,