– De-a fost vreodată – gata de primire Şi de trimis străinii cumsecade.

Voi, fetelor, spălaţi-l pe picioare

Şi puneţi-i un pat cu aşternuturi,

Cu cergă şi cu-nvelitori curate

Şi cu velinţi şi perne sclipitoare,

De cald să-i fie până dimineaţa.

Apoi pe mânecate daţi-i baie,

Miresme şi unsori de curăţire,

Ca astfel cu ceilalţi să şadă-n sală

Alăturea de fiul meu la masă.

Şi vai de cine va-ndrăzni pe dânsul

Să-l supere, să-i amărască viaţa!

Oricât de-nfricoşată i-ar fi ciuda,

Nimic nu izbândeşte-aici. De unde,

Străine-,ai şti că eu întrec pe toate Femeile de bună şi cuminte,

De te-aş lăsa să ospătezi în sală

Aşa slinos şi învăscut în zdrenţe?

Că bietul om aşa puţin trăieşte!

Şi dacă-i rău şi n-are-un pic de milă, Cât e-n viaţă-l blestemă cu toţii,

Iar după moarte-i defăimat în lume.

Dar dacă-i bun şi făcător de bine,

Străinii-i poartă numele departe

Şi-l laudă mulţimea pretutindeni.”

Ulise-a zis: „Femeie preacinstită

A lui Ulise, fiu al lui Laerte,

Veşmintele, velinţele curate

Le-am oropsit din ziua când pe plaiul Cel troienit al Cretei mă răznisem

Pe vas mânat de vâsle lungi. De-aceea Culca-mă-voi cum mă culcam nainte

În nopţi de veghe. Câte nopţi dormit-am Pe un culcuş sărac şi prost de paie

Şi-am aşteptat să vie zorii zilei!

Nu-mi place să mă spele pe picioare

Vreo slujnică; nu vreau să dea de mine Nici o femeie-n slujba casei tale,

Afară dacă nu e vreo bătrână

De treabă şi ca mine de păţită;

Doar numai ei încrede-m-aş să-mi spele Picioarele.” Răspunse Penelopa:

„Din toţi străinii care de departe

Ca oaspeţi îmi veniră-aici, străine, Nici unul n-a vorbit aşa ca tine,

Cuminte şi cu rost. Eu am pe-o moaşă, Femeie pricepută şi deşteaptă,

E doica ce primind ca prunc pe bietu-mi Bărbat cu grijă l-a crescut pe vremuri.

Măcar că-i slabă, ea o să te spele.

Hai, scoală, tu, cuminte Evriclea,

Şi-mi spală pe acest străin de-o seamă

Cu domnul tău. C-aşa va fi Ulise,

Biet om slăbit de mâni şi de picioare; Nevoia te îmbătrâneşte iute.”

Abia vorbi crăiasa, iar bătrâna

Cu palmele pe loc şi-ascunse faţa

Şi începu să verse lacrimi calde

Şi se boci: „Tu, fătul meu, vai mie

Că nu pot să te-ajut. Doar nimeni altul Atâtea buturi grase, jertfe-alese

N-a ars Celui-de-sus pe-altar la tine Cum tu i-ai dat când te rugai de dânsul Voios s-ajungi la dalbe bătrâneţe