De vorbă cu stăpâna şi să-ntrebe
De câte toate, să mai ia mâncare
Şi băutură, ba şi să mai ducă
Ceva cu ei la ţară din mulţimea
De lucruri care-i bucură pe dânşii.”
Ulise iscusitul îi răspunse:
„Vai că de mic, porcarule Eumeos,
Răznitu-te-ai departe de-a ta ţară
Şi de părinţi ! Dar spune-mi adevărul: Prădat a fost oraşul larg în uliţi
Pe unde-aveau părinţii tăi locaşul?
Sau că, rămas tu singur pe la turma
De oi sau boi, luându-te-n corăbii
Vrăjmaşii te vândură la stăpânul
Acestei case pe un preţ de seamă?”
Mai-marele peste porcari răspunse:
„Fiindcă-ntrebi şi iscodeşti, străine Şezi liniştit şi-ascultă pe tăcute
Şi bea voios din vin. Prea lungi acuma Sunt nopţile şi ţi-i destul răgazul
Să dormi sau să asculţi şi să te bucuri.
Nu-i bine să te culci devreme, strică
Şi multul somn. De vor ceilalţi tovarăşi, Şi au plăcere, meargă să se culce.
Dar mâne dimineaţă, din merinde
Luând ceva, să plece după turma
De porci domneşti. Iar noi, aci-n colibă
Gustând din băuturi şi din bucate,
Să mai petrecem pomenind trecutul
De suferinţi amare. Şi-n durere
Se bucură cine-a răbdat necazuri
Prea multe şi-a tot pribegit pe lume.
De-aceea şi-ţi răspund la întrebare: I-o insulă ce Siria se cheamă,
Poate-auzişi de ea; este deasupra
Ortigiei şi soarele pe-acolo
Se dă napoi. Nu-i tare locuită,
Ci-i roditoare şi-n păşuni mănoasă,
Bogată-n oi şi-n vin şi-n grâu. Acolo
] Nici foamea nu pătrunde, nici vreo boală
Greţoasă nu mai chinuie vreodată
Pe bieţii oameni. Dacă prin cetate
Îmbătrâneşte-un neam din ei, Apollon Venind cu arc de-argint şi cu Diana, Blajin îi săgetează şi-i doboară.
Acolo sunt două cetăţi, şi toate
Le-au împărţit în două între ele.
