De seama lui Ulise cel asemeni

Cu zeii, cum se zice. Alină-ţi jalea Şi-ascultă-mă, căci adevăr voi spune, Deschis şi drept, aşa cum eu în treacăt Am auzit de-ntorsul lui Ulise.

Trăieşte el pe-aici, aproape,-n ţara Cea rodnic-a tesproţilor şi-aduce

Cu sine-avere, multe-odoare scumpe

Ce strânse din popor, dar pe tovarăşi El îi pierdu-n corabie prin valuri

Venind de la Trinacria, căci Joe

S-a mâniat şi Soarele pe dânsul,

Că soţii lui îi vătămară boii.

I-a înghiţit pe toţi talazul mării

Şi doar pe el, suit pe talpa năvii,

Îl scoase unda pe uscat în ţara Feacilor cei înrudiţi cu zeii.

Iar ei din toată inima-l cinstiră

Ca pe un zeu şi multe-i dăruiră

Şi sănătos în ţară-l petrecură.

De mult era sosit pe-aici Ulise,

Dar lui i se păru c-ar fi mai bine

Să umble ţară multă dup-avere,

Că-ntrece el pe toţi în dibăcie

Şi nimeni nu s-ar măsura cu dânsul.

Aşa îmi povesti Fidon, stăpânul

Tesproţilor, şi când la zei în casă

Se închina, el se jură la mine

C-atunci pe mare-o navă fuse trasă

Şi că pe mal stau gata vâslitorii

Ca să-l petreacă-ncoace pe Ulise.

Dar craiu-ntâi pe mine mă trimise,

Că se brodi un vas atunci să plece

De la tesproţi încoace spre Dulichiu Mănosu-n grâu. El însuşi mi-arătase

Averile-adunate de Ulise.

Cu ele s-ar putea hrăni o casă

Până-ntr-a zecea spiţă, aşa de multe Erau la curte strânsele odoare.

El mai spunea că dus era viteazul

Pe la Dodona ca s-audă sfatul

Lui Joe din stejarul nalt, de felul

Cum el, cel dus de mult, să vie-n ţară, Pe faţă ori pe-ascuns. Aşa Ulise

E teafăr şi curând va fi acasă.

De-acuma mult el nu mai stă departe

De ţară şi de-ai lui. Şi pentru asta Eu pot să jur. Iau chiar acum ca martor Pe Joe, Dumnezeul cel mai mare

Şi mai puternic, martoră iau vatra

Cea sfântă-a lui Ulise, unde astăzi

M-adăpostesc, c-aşa va fi întocmai

Cum eu îţi cuvântez. Chiar estimp vine Ulise-aici, pe la-ncheierea lunii

Sau la-nceputul lunii viitoare.”

Cuminte Penelopa îi răspunse:

„Străine, fie vorba-ţi împlinită!

Să vezi îndată ce prietenie

Precum şi daruri vei avea din parte-mi !

Te-ar ferici-ntâlnindu-te oricine.

Dar eu mă tem c-almintreli o să fie, Că nici Ulise nu mai vine-acasă

Şi nici tu n-ai să fii trimis la tine, Că nu-s aici stăpâni cum a fost dânsul