Acest străin sosit acuma proaspăt

La casa noastră? Care-i seminţia,

Părinţii lui şi neamul şi moşia?

Sărac de el! După făptură pare

Că-i domn stăpânitor. N-au milă zeii De oamenii pribegi; i-afundă-n jale.

Chiar domnilor le sorocesc răstrişte!”

Şi cum vorbi, se duse la Ulise

Şi îmbiindu-i mâna dreaptă-i zise:

„Noroc, străine taică! Fie barem

De-acum să-ţi meargă bine, c-azi te-apasă

Necazuri multe. Doamne, tată Joe,

Nu-i altul între zei mai crud ca tine.

Tu nu te-nduri de oameni şi eşti totuşi

Părinte-al lor. Tu-i laşi de-a pururi pradă

Nevoii şi durerilor să cadă.

Cum te-am văzut, am năduşit şi lacrimi Mi-au dat în ochi gândind la bietu-Ulise, Că mi-l închipui şi pe el tot astfel Umblând rufos şi lainic între oameni, De mai trăieşte şi mai vede soare.

Iar dacă-i mort şi-i dus pe ceea-lume, Vai cum îl plâng pe bunul meu Ulise !

Eram un copilandru când mă puse

Să fiu peste văcarii lui mai mare

În ţara chefalenilor. Acuma

Cu miile i se-nmulţiră boii

Şi n-are nici un om aşa prăsilă

De boi fruntoşi. Dar alţii dau poruncă

Să-i mân la dânşii pentru ospătare.

De fiul său din casă nu ţin seamă,

Nu tremură de-a zeilor mânie.

Sunt gata între ei să-mpart-averea

Stăpânului cel dus demult. Şi-n mine Mă tot vânzol cu mintea, stau pe gânduri.

Mi-e foarte rău, pe când e-n viaţă fiul Stăpânului, să plec în altă ţară

Şi să mă car cu boi cu tot la alţii.

Dar e şi mai grozav să stau pe-aicea Şi boii altora păzind, să sufăr

Aşa de greu. De mult plecam în lume

Şi m-aciolam la alt stăpân puternic, Că nu mai pot. Mai am însă nădejde

Că vine bietul domn al meu săracul

Şi spulberă din casă pe nemernici.”

Ulise iscusitul îi răspunse:

„Văcarule, tu pari un om de treabă

Şi chibzuit. Văd c-ai vorbit cuminte, De-aceea eu din partea mea ţi-oi spune Şi-oi face-un mare jurământ. Ca martor Să-mi fie Joe între zei întâiul

Şi masa primitoare ca şi vatra

Cea sfânt-a lui Ulise, unde astăzi

M-adăpostesc, că tu vei fi de faţă

Când va sosi al tău stăpân acasă

Şi, dacă vrei, vedea-vei tu cu ochii Cum cad ucişi mişeii care astăzi

Domnesc aici.” Adause văcarul:

„Străine taică, să te-asculte zeii!

Să vezi atunci ce poate-a mea virtute Şi braţul meu.” Aşijderea Eumeos

Rugă pe zeii toţi ca înţeleptul

Ulise la palatul lui să vie.

Aşa ei laolaltă cuvântară.

Iar peţitorii unelteau omorul