„Nemernic, venetic, n-ai pic de minte.
Tu nu te mulţumeşti c-aici te lăfăi
Cu noi la masă şi te-ndopi din toate Şi ne asculţi vorbirile şi sfatul
Ca nici un alt străin milog ca tine.
Te strică băutura care scoate
Din minţi pe-oricine, dacă soarbe lacom Şi nu bea cu măsură. Băutura
Sminti şi pe centaurul, vestitul
Evrition, când merse în ţinutul
Lapiţilor şi petrecu la curtea
Lui Piritou. Îl ameţise vinul
Şi, căpiat, el săvârşi tot felul
De nebunii la Piritou în casă,
De-i prinse ciuda pe voinici; săriră
Asupra lui, pe jos îl târnuiră
Şi-l scoaseră-ameţit prin tind-afară
Şi-urechile şi nasu-i retezară,
Şi năucit aşa plecând beţivul Besmetic îşi purta nenorocirea;
De-aicea se iscă apoi bătaie
Între centauri şi lapiţi, şi dânsul
Acolo-ntâiul îşi plăti cu viaţa
Beţia lui. Urgie aşa de mare
Din partea mea te-aşteaptă şi pe tine, De-i trage arcul. Nici o îndurare
Nu vei găsi pe-aici în adunare.
Pe loc pe mare te-oi porni la craiul Ehetos, crud schiloditor de oameni
Şi-acolo nu scapi teafăr şi cu zile.
De-aceea stăi şi bea-ţi paharu-n pace Şi nu te pune cu bărbaţi mai tineri.”
Dar mijloci cumintea Penelopă:
„Nu-i drept, nici bine, Antinou, să superi Pe oaspeţii lui Telemah, pe-aceia
Ce vin în casa asta. Crezi că dacă
Acest străin, încrezător în vlaga
Şi-n mâna lui, ar fi în stare-a trage Din arcu-acesta mare-al lui Ulise,
Mă va lua pe mine de soţie?
Doar nici el însuşi nu gândeşte asta; De-aceea pentru el să nu-şi mai strice Nici unul poft-aici, că nu se cade.”
Răspunse Evrimah: „O, înţeleaptă
Copil-a lui Icariu, Penelopa,
Noi n-avem grijă că te ia străinul,
Că nici nu se cuvine, dar ne temem
De gura lumii. Poate-odată vrunul
Şi cel din urmă dintre ahei să zică: Nevrednici oameni mai peţeau femeia
Unui fruntaş viteaz şi nu putură
