Chemând pe Telemah atunci Ulise
Şi pe porcar şi pe văcar, le zise:
„Acum începeţi să căraţi afară
Aceste trupuri şi zoriţi pe roabe
Să cureţe şi cu bureţi să frece
Şi mesele şi scaunele toate.
Şi după ce voi casa veţi griji-o,
Luaţi şi scoateţi pe femei afară,
La mijloc între chioşc şi între zidul Frumos al curţii şi loviţi în ele
Cu săbiile lungi până ce viaţa
Le-o veţi curma şi-uita-vor desfătarea Ce-n drăgostirea lor pe-ascuns avură
Cu peţitorii.” Asta-i fu porunca
Şi roabele buluc veniră toate.
Morţiş se văietau, vărsau şiroaie
De lacrimi. Ele morţii-ntâi cărară
Şi sub pridvorul curţii i-aşezară
Proptindu-se-ntre dânsele. Ulise
Le poruncea şi zor le da el singur,
Şi ele duceau morţii cu de-a sila.
Apoi cu apă şi bureţi frecară
Şi curăţiră mesele de-a rândul
Şi scaunele toate. În oara asta
Văcarul şi porcarul împreună
Cu Telemah, luând lopeţi, podeaua
De lut învârtoşat o răzuiră
Şi roabele cărar-apoi gunoiul
Şi-l lepădară dincolo de poartă.
Şi-n urmă când ei casa o grijiră,
Luând pe slugi, le scoaseră din sală
La mijloc între chioşc şi-mprejmuirea Frumoas-a curţii, le-au închis acolo
În loc îngust, de n-aveau cum să scape, Iar Telemah a început a zice:
„Eu n-aş vrea să le dau o moarte bună
Acestor păcătoase care mie
Şi mamei mele ne-au adus atâta
Batjocură şi foc pe capul nostru
Şi care se culcau cu peţitorii”.
Legă atunci de stâlpul mare-al bolţii O funie de vas albastru-n proră
Şi-o prinse de grumazul tuturora
Şi-o trase-n sus, ca nu cumva s-ajungă
Pân’ la pământ picioarele-atârnate.
