Pe care-i tot mânca fără de milă.
Şi cum ajunse la Eol şi-acesta
Cu dragoste-l primi şi de la dânsul
Cu bine-l petrecu napoi, dar n-a fost Menit s-ajungă el în scumpa-i ţară,
Căci viforu-l răpi şi pe noianul
Bogat în peşti îl duse pe Ulise,
De tot ofta din greu. Şi cum pe urmă
La lestrigoni sosi, în Telepilos,
Pe unde ei şi oameni şi corăbii
I-au potopit şi într-un vas el singur Se strecură de-acolo. Şi de Circe
Vorbi apoi, de toată măestria
Şi viclenia ei; şi cum în navă
Călători pe lumea ceealaltă
Să-ntrebe pe prorocul Tiresias Şi soţii şi-i văzu şi pe-a sa mamă
Care-l crescu şi-l alăptă din faşă.
Cum auzi el cântec de sirene
Şi-ajunse pe la Stâncile Izbite,
La groaznica Haribda şi la Scila,
De unde teafăr nu mai scapă nimeni.
Şi cum ai lui vânaseră cireada
De boi a Soarelui; cum Joe, Domnul
Detunător din slăvi, răzbi c-un fulger Înflăcărat corabia-i pe mare,
De se-necară toţi ai lui tovarăşi
Şi numai el se smulse morţii crude
Şi s-aciolă în insula zeiţei
Calipso, Ogigia. Şi cum dânsa
La ea-l ţinu, dorind bărbat să-i fie, În peştera-i boltită, şi-i da hrană
Şi-i juruia să-l facă fără moarte
Şi fără bătrâneţe cât e veacul.
Dar vrerea lui ea n-o putu învinge
Şi cum, după nespus de multe cazne,
Se-nlimăni pe la feaci şi-acolo
Ca pe un zeu toţi oamenii-l cinstiră
Şi-n vas îl petrecură până-n ţară
Cu daruri de la ei de-ajuns, odoare
De-aramă şi de aur şi veşminte.
Aşa-ncheie povestea lui, că somnul
Îl toropi moleşitor şi dulce
Şi grijile-i topi. Dar Minerva alta
Mai iscodi atunci. Pe când Ulise
