De boi să-nalţ la zeii cei din slavă, La toţi pe rând. Iar moartea mea-n afară
De mare o să-mi fie prea uşoară.
Muri-voi doar îngreuiat de-o lungă
Şi verde bătrâneţe. Şi sub mine
De toate-ndestulat va fi poporul.
Acestea-mi spuse mie Tiresias
Că-ntocmai o să mi se-ntâmple toate.”
Iar Penelopa zise: „Dacă zeii
Ursitu-ţi-au frumoase bătrâneţe,
Tu ai nădejde-a fi scutit de rele”.
Într-asta doica şi cu Evrinoma
Gătiră-ndată, sub lumini de facle,
Culcuş de ţoale moi. Şi cum în pripă
Crivatul trainic ele l-aşternură,
Bătrâna în iatacul ei se-ntoarse
Ca să se culce, iar cu facla-n mână
Purcese odăiasa Evrinoma Naintea lui Ulise şi-a crăiesei
La mersul lor spre pat. După ce-i duse În dormitor, porni napoi, şi soţii
În vechiul pat cu drag s-adăpostiră.
Iar Telemah, porcarul şi văcarul
Curmară jocul din picioare, hora
Femeilor. Şi dânşii se culcară
La urmă în umbroasa locuinţă.
Iar când de-ajuns se desfătară soţii În dragoste plăcută, stau de vorbă
Şi petreceau istorisind trecutul.
Ea-i povesti tot răul ce-ndurase
De la femei şi de la urgisitul
Duium de peţitori care, de dragu-i,
Junghiau la boi şi-oi grase-n toată ziua Şi-i tot secau vinaţul din butoaie.
Iar el viteazu-i povestea tot răul
Ce altora-l pricinui şi câte
Mai suferi el singur la nevoie.
Ea cu nesaţ îl asculta şi somnul
Pe gene nu-i veni până ce dânsul
Nu încetă de-a povesti. Îi spuse
La început cum pe ciconi răpuse
Şi cum sosi în ţara cea mănoasă
La lotofagi, ce rău făcu ciclopul
Şi cum îl pedepsi pe el Ulise
Şi-şi răzbună pe vrednicii tovarăşi
