Ivindu-se, trezi pe Nausicaa.
Pe loc, de vis mirată, dânsa merge
Prin casă vrând părinţilor să spuie
Dorinţa ei, şi-n sală întâlneşte
Pe amândoi, pe mama stând la vatră
Cu roabele şi lână porfirie
Torcând; pe tata, tocmai când la uşă
Ieşea la sfat să meargă cu fruntaşii Cei mari, chemat fiind de dânşii. Fata S-apropie de tata-i şi se roagă:
„Tăicuţă dragă, n-ai putea tu oare
Să-mi dai căruţa naltă şi-nrotată
Ca eu la râu cu ea să duc podoaba
De haine să le spăl, că sunt purtate?
Că doar şi tu se cade s-ai pe tine
Veşmintele curate, când la sfaturi
Stai cu fruntaşii ţării. Dup-aceea
Ai cinci feciori acasă. Doi dintr-înşii Sunt cu femei, dar trei sunt încă tineri Holtei; şi ei, cum ştii, vor tot cu haine Abia spălate să se prindă-n horă.
Şi vezi, de toate astea eu am grijă.”
Aşa grăi domniţa. De ruşine,
Nu pomeni părintelui de nunta-i
Apropiată. Dumerit de asta,
Răspunse fetei: „Scumpa mea copilă,
Cu drag îţi dau şi mulii şi-orice alta, Poţi merge. Robii ţi-or găti căruţă
Naltă şi-nrotată şi cu chelnă.”
Aşa grăi şi porunci pe urmă
La robi, iar ei gătiră o căruţă
Aşa cum zise, scoaseră-apoi mulii
Şi-i înjugară la căruţă. Fata
Şi-aduse din cămară frumuseţe
De-mbrăcăminte şi o puse-n chelna
Căruţei lustruite. Ba mai puse
Şi mama-i un paner cu demâncare
Şi udătură inimii plăcută
Şi vin turnă într-un burduf de capră.
Iar când copila se sui-n căruţă,
Ea-i dete în ulcior frumos de aur
Ulei de uns cu roabele la scaldă.
Luă pe urmă Nausicaa biciul
Şi frânele şi asmuţi jugarii
Cu şfichiul. Ei cu tropot o porniră
Şi-o-ntinseră la drum din răsputere, Şi duseră veşmintele şi fata
