Se ruşina de oameni, să nu-l vadă

Cum lacrimile-i picurau din gene.

Dar cum oprea cântarea-i cântăreţul, El se ştergea de plâns, lua veşmântul

De peste cap şi ridicând potirul Cu două toarte, începea să-nchine

La zei. Iar când pornea din nou să cânte Iubitul cântăreţ după îndemnul

Mai-marilor cei desfătaţi de cântec, Şi-acoperea din nou Ulise capul

Şi-nduioşat se tânguia cu jale.

Ci nimenea nu prepunea că plânge,

Doar craiul luă seama şi-nţelese,

Căci auzea cum el ofta din suflet,

De unde-i sta pe-alăturea, şi zise

Feacilor cei iubitori de vâsle:

„Luaţi aminte, voi fruntaşi şi sfetnici.

Destul avurăm parte deopotrivă

De masă şi de cântecul din liră,

Însoţitorul meselor bogate.

Ieşind acum să ne-ncercăm puterea

La jocuri de tot felul, ca străinul

La-ntoarcerea-i să poată spune-acasă

Prietenilor lui ce mult întrecem

Pe alţii când e vorba de trei jocuri: De trântă, şi de salt şi de-alergare.”

Aşa grăind, păşi nainte craiul,

Ceilalţi urmară-ndată după dânsul.

Iar crainicul în cui lăuta prinse,

Apoi luă pe Demodoc de mână,

Din sală-l scoase şi-l porni pe calea Pe unde-o apucaseră fruntaşii

Feacilor să stea privind la jocuri.

Sosiră ei la locul de-adunare,

Veniră mulţi, roia pe câmp norodul.

Voinici se ridicară o grămadă,

Stau gata Elatreu şi Acroneos

Şi Ochial, Nauteu şi Anhialos

Ponteu şi Eretmeu, Proneu şi Tòon,

Primneu şi Anabesineu şi fiul

Lui Polineu cu numele-Amfialos

Tectonianul. Gata-i şi potriva

Urgelnicului Marte, Evrialos,

Şi Naubolide cel întâi de mare

Şi falnic între toţi locuitorii

Feaci după slăvitul Laodamas.

Şi trei feciori de-ai craiului săriră,

Dumnezeiescul Clitoneu şi Haliu Pe lângă Laodamas pomenitul.

Ei la-nceput din fugă se-ntrecură.

De la un semn le sta nainte drumul

Tipsie-ntins. Deodată ei cu toţii

Se repeziră-nspulberând câmpia.

Mai bun alergător era-ntre dânşii

Măreţul Clitoneu. Cât e de lungă

O brazdă trasă de un mul când ară,

Atât a mers naintea lor şi dânsul.