Măritul Alcinou din pat se scoală,

Aşijderea se scoală şi Ulise,

Cuceritorul cel de viţă naltă.

Porni nainte Alcinou spre locul

De sfat ce-aveau lângă liman feacii.

Sosind acolo, ei lângă olaltă

Pe bănci de piatră netedă şezură.

Minerva-atunci, în chipul unui crainic Solit de crai, umbla prin tot oraşul Punând la cale-ntorsul lui Ulise.

Şi cuvânta de-aproape fiecărui:

„Voi, sfetnici şi fruntaşi ai ţării, haideţi La sfat ca să cunoaşteţi pe străinul Venit acuma proaspăt la locaşul

Lui Alcinou, un rătăcit pe mare,

Bărbat la chip aidoma cu zeii”.

Aşa fel colăcea pe fiecare,

Şi toţi veneau în grabă spre-adunare.

Gemeau de oameni treptele de piatră

Şi mulţi cătau la fiul lui Laerte

Şi nu-şi luau privirea de la dânsul, Un har de sus Minerva-i revărsase

Pe faţă şi pe umeri, şi-l făcuse

Mai plin, mai răsărit la-nfăţişare,

Ca tuturora drag să fie dânsul,

Temut de toţi şi vrednic de cinstire, Să biruie la-ntrecerile multe

Ce-aveau să-i puie vâna la-ncercare.

Iar după ce cu toţii s-adunară,

Luă cuvântul Alcinou şi zise:

„Voi sfetnici şi fruntaşi ai ţării mele, Luaţi aminte tot ce vă voi spune,

Să ştiţi care mi-i voia şi porunca.

Acest străin necunoscut de nimeni

Ca om pribeag veni la mine-acasă.

De unde nu ştiu, de la soare-apune

Sau dinspre răsărit. Acum el cere

Cu totul înadins ca să-l trimitem

Şi roagă asta negreşit să fie.

Noi să zorim trimesul lui acasă

Cum am făcut nainte şi cu alţii, Căci nimenea sosind aici la mine

Nu zăbovi prea mult şi nu se plânse, Că nu-l petrecem noi la el acasă.

Deci hai să dăm pe mare o smolită

Corabie, din lucru-abia ieşită.

Corăbieri să fie pe sprânceană

Din obşte-aleşi cincizeci şi doi de tineri.

Legaţi la vas lopeţile de laviţi

Şi toţi apoi veniţi la mine-acasă,

Ca voi curând să-mi pregătiţi ospăţul.

Eu tuturor de toate vă fac parte.

Aşa demând vâslaşilor cei tineri.

Ceilalţi, fruntaşii purtători de sceptru, Veniţi la mine, la palat, în sală

Să-l ospătăm pe-acest străin. Nici unul Să nu lipsească. Ba şi Demodocos,

Dumnezeiescul cântăreţ, să vie

Poftit de voi, căci muza-i dete darul Să cânte-aşa frumos ca nimeni altul, Să desfăteze astfel pe oricine,

Când de la sine e pornit pe cântec.”

Aşa rostind, naintea lor purcese,