Şi-ogoare le-mpărţi. Dar el murise
Şi-acum domnea cumintele Alcinoos.
La curtea lui se duse-atunci Minerva Voind s-ajute-ntorsul lui Ulise.
Se furişă zeiţa în iatacul
Bogat-împodobit, unde-adormise
Domniţa Nausicaa, deopotrivă
Cu zânele la chip şi la făptură;
Cu ea dormeau, de-o parte şi de alta La uşă, două gingaşe-odăiaşe
De-o frumuseţe dată lor de Graţii.
Închise-au fost lucioasele canaturi, Dar zâna răzbătu uşor şi iute
Ca o suflare pân’ la patul fetei,
La creştet îi stătu. Şi întrupată
Ca fiica lui Dimant, corăbierul
Vestit, cu ea fiind de-o seamă fata
Lui Alcinou, prietenă iubită,
Zeiţa-i zise astfel: „Nausicaa,
De ce pe tine-aşa de lăsătoare
Te făcu mama? Dalbele-ţi veşminte
Stau nelăute şi ţi-i nunta aproape,
Când trebuie şi tu să-mbraci mândreţe De straie şi să dai la fel acelor
Care te iau la dânşii; doar cu asta
Câştigi un nume bun în faţa lumii
Şi faci ca să se bucure părinţii.
Să mergem dară la spălat chiar mâne
De timpuriu, de-ndată ce-nzili-va,
Şi eu vin să te-ajut ca tu mai iute
Să isprăveşti. Ştii bine că de-acuma Tu multă vreme nu rămâi fecioară.
C-au început a te peţi fruntaşii
Feacilor, feciori de neam ca tine.
Te roagă dar de preamăritul tată
Să-ţi fie gata-n zori de zi căruţa
Cea trasă de doi muli, să-ţi duci podoaba De-mbrăcăminte, cingători şi rochii, Ca să le speli la râu, că pentru tine-i
Cu mult mai bine-aşa decât să umbli Pe jos, doar prea-i departe de cetate Spălătoria.” Astfel Minerva-i zice
Şi pleacă spre Olimp, pe unde zeii
Şi-au adăpostul lor de veci, pe care Nu-l bate vânt, nici ploaie, nici ninsoare, Ci nepătat de nori pluteşte-asupra-i Senin şi orbitoare strălucire;
De-aceea şi ferice-acolo zeii
Petrec şi se desfată ziua toată.
Acolo merse Palas după sfatul
Ce-l dete fetei. Iute dup-aceea
Pe tron de aur zâna dimineţii
