Doar ea întâi de tine-a fost rugată”.

Se-mpotrivi Ulise-atunci: „Viteze,

Nu-nvinui pe fată pentru asta,

Căci prea e cumsecade. Mă poftise

Doar ea să vin cu roabele-mpreună,

Dar n-am vrut eu, de teamă şi ruşine Ca nu cumva de asta să te superi,

Căci omul e pizmaş şi prepuielnic.”

Grăi la rându-i Alcinou: „Străine,

Nu-i felul meu zadarnic să mă supăr

Când n-am temei; întâi-şi-ntâi dreptatea.

Să deie Joe, Apollon şi Minerva

Ca tu, cuminte-aşa cum eşti şi cugeţi La fel cu mine, să te-aşezi în ţară

La noi, să poţi să te însori cu fata-mi Şi ginere să-mi fii! Ţi-aş da eu casă

Şi-avere, dac-ai sta de bunăvoie,

Că nimeni să te ţie pe nevrute

Nu poate-aici. Ferească-ne de asta

Cei din Olimp! Trimiterea-ţi acasă,

Să ştii tu bine, o sorocii pe mâne.

Tu poţi atunci să dormi pe drum în tihnă, Ai mei te-or duce-n linişte pe mare

Şi vei ajunge-n ţară şi la tine

Şi-oriunde vrei, de-ar fi chiar mai departe De locul cel mai depărtat Eubea,

Cum spun ai noştri toţi care-l văzură

Când dus-au pe bălanul Radamantis

Spre a vedea pe Titios, odrasla

Pământului. Acolo ei sosiră,

Pe netrudite calea-şi isprăviră

Numa-ntr-o zi şi-acasă se-nturnară.

Vedea-vei singur tu ce minunate

Corăbii am şi cum îmi ştiu voinicii, Vâslind, s-azvârle-n slavă unda mării.”

Aceste-i zise craiul. Iar viteazul

Se bucură şi se ruga: „Dă, Doamne,

Ca Alcinou să facă tot ce spuse

Şi eu s-ajung în ţară!” Aşa vorbiră

Ei amândoi. Zori atunci Areta

Pe roabe în pridvor s-aşeze patul

Cu aşternuturi mândre de porfiră

Şi cu velinţe şi cu cergi lăţoase.

Ieşiră ele din cămări cu facle

Şi bine patu-n pripă l-aşternură,

Apoi mergând poftiră pe Ulise:

„Străine, scoal’ şi vino; gata-i patul”.

Şi el avu plăcere să se culce.

Aşa dormi Ulise în pridvorul

Răsunător pe pat lucrat cu dalta.

Iar Alcinou se duse la culcare

Năuntru-n curte-alături de crăiasa,

Femeia lui ce-i pregătise patul.

Cântul VIII

A doua zi, când zâna dimineţii

Cu degete trandafirii răsare,