Cu lancea bat departe cât un altul

Nu poate cu săgeata. Mă tem numai

Să nu mă-ntreacă vrunul din picioare, Căci m-am spetit grozav hârşit de valuri Şi nici n-aveam mereu în vas merinde, De-aceea şi genunchii îmi slăbiră.”

Aşa el le vorbi. Ceilalţi cu toţii

Tăcură molcom. Numai craiul zise:

„Străine, tare ne-ai plăcut cu vorba.

Tu vrei s-araţi a ta destoinicie,

Fiind jignit de-aceasta-n faţa lumii.

Cu tine însă nu se poate prinde

În vrednicie nici un om cuminte;

Ascult-acum să-ţi spun şi eu din parte-mi, Ca tu când vei petrece odat-acasă

La masa ta cu fiii, cu nevasta,

Aminte să-ţi aduci, să spui şi altor Viteji pe-acolo, care ni-i puterea

Şi ce ni-i dat de Dumnezeu să facem

Mereu din moşi-strămoşi. Nu stăm în frunte La greul joc al ghiontului şi-al trântei, Dar suntem alergaci şi la corăbii

Neîntrecuţi. Ne plac întotdeauna

Benchetuirea, cântecul şi hora

Şi schimb de haine, calde băi şi patul.

Voi jucăuşi feaci, mândria horei,

Jucaţi ca să vă vad-acum străinul

Şi-ntors acasă, la ai lui să spuie

Că batem noi aşa de mult pe alţii

La cântece, la joc şi-n alergare

Ca şi la cârmuitul de corăbii.

S-aducă iute cineva lăuta

Lui Demodoc de-acasă de la mine.”

Aşa demândă Alcinou slăvitul,

Şi crainicul porneşte ca s-aducă

Lăuta covăţită de la curte.

Se scoală şi cei nouă-aleşi de obşte.

Judecători ce pun la cale bună

Şi-orânduiesc băteliştea şi jocul,

Făcură neted şi lărgiră locul

De horă şi de-ntrecere-ntre dânşii.

Şi crainicul veni şi-aduse lira

Lui Demodoc, iar el ieşi la mijloc,

Şi-n jurul lui se-ncinseră feciorii, A tinereţii floare, jucăuşii,

Şi începură-a tropăi din talpă

Şi-a frământa pământul de la horă.

Căta la ei Ulise cum se saltă

Şi scapără picioarele sub dânşii.

Şi-n sine se tot minuna privindu-i.

Iar Demodoc porni apoi să cânte

Cu lira lui cântare minunată

De dragoste-ntre Venera şi Marte.

Cum ei întâi pe-ascuns se întâlniră

În casa lui Vulcan şi se iubiră.

Iar Marte-i dete daruri o mulţime

Şi necinsti el patul şi-aşternutul

Beteagului Vulcan stăpânitorul.