Privindu-te, uimirea mă cuprinde.
În Delos doar văzui aşa un luger
De finic care fraged răsărise
Pe lâng-altarul zeului Apollon,
Căci eu, urmat de oameni mulţi, şi-acolo Umblai, un drum ce-avea să-mi fie-n urmă
Izvor de multe-amaruri. Cum văzut-am Mlădiul copăcel, uimit în faţă-i
Am stat eu îndelung, că n-a fost altul Mai gingaş din pământ crescut ca dânsul.
Aşa uimit şi-nmărmurit, femeie,
Privesc şi-n faţa ta, şi mă cutremur De tine să m-ating la rugăminte.
Dar mare, ba nespusă mi-e durerea.
Pe valul mării douăzeci de zile
M-am zbuciumat şi ieri abia putut-am Scăpa. De la ostrovul Ogigia
M-a tot purtat talazul şi furtuna,
Şi-acum încoace m-a zvârlit ursita.
Ca iar cumva şi-aici să sufăr bietul; Mi-e doar că zeii n-au să înceteze,
Ci au să-mi deie încă multe rele.
Crăiasă,-ndură-te; tu eşti întâia
De care-am dat în cale dup-atâtea
Nenorociri şi nu cunosc pe altul
Din ţara şi cetatea asta. Arată-mi
Oraşul, dă-mi un ţol să pun pe mine, De-i fi adus cu tine-o-nvelitoare.
Şi-n schimb cu asta Cei-de-sus să-ţi deie Tot ce doreşti, şi soţ şi casă bună
Şi plină de-nţelegere, căci nu e
Nimic mai bun şi mai frumos ca sfânta Unire-n gânduri care leagă soţii
În căsnicie, spre necazul celor
Ce-i duşmănesc şi multa bucurie
A celor buni cu ei, de care lucru
Ei înşii pot să-şi dea mai bine seama.”
Iar Nausicaa i-a răspuns: „Străine,
Nu pari om rău şi nici sărac de minte, Dar singur Joe bunurile-mparte,
Cum vrea, fieştecărui om pe lume,
Ori bun ori rău, şi el îţi dete aceste Răstrişti ca să le suferi cu răbdare.
Ci dacă eşti acum la noi în ţară
Şi în cetate, vei avea şi haine
Şi toate cele care se cuvine
Să aib-un biet pribeag care se roagă.
Ţi-oi arăta oraşul şi ţi-oi spune
Cum se numesc locuitorii ţării.
Feaci li-i numele, iar eu sunt fiica Lui Alcinou mărinimosul, care
E domn peste feaci.” Apoi domniţa
