Pe malul mării strălucind de haruri
Şi frumuseţe. Se uita mirată
La el domniţa şi la roabe zise:
„Luaţi aminte, am să vă spun o vorbă .
Cu voia unui zeu ceresc bărbatul
Acesta vine-aici între ai noştri.
Întâi păru că nu-i un om de seamă,
Şi-acum arată ca un zeu din slavă.
Dă, Doamne, s-am un soţ ca el, să steie La noi, să-i plac-aicea să s-aşeze!
Daţi, fetelor, străinului mâncare
Şi băutură.” Roabele-auzind-o,
Cu drag o ascultară pe domniţă
Şi-i duseră mâncare, băutură.
Şi lacom tot mânca şi bea păţitul
Ulise, căci de mult el flămânzise.
Dar Nausicaa cea cu braţe albe
Gândi să plece-acum, culese toate
Veşmintele, le puse în măestrita
Căruţă, înjugă la ea şi mulii
Tari de copită, se sui şi dânsa
Şi începu să-nveţe pe Ulise:
„Străine, hai să mergem în cetate
Ca să te duc la tatăl meu acasă,
Să vezi pe toţi mai-marii noştri-acolo.
Dar fă mai bine aşa, că-mi pari cuminte: Cât om umbla pe câmp şi printre ţarini, Cu pas grăbit să vii după căruţă
Cu fetele, eu merge-voi nainte.
Dar când ne vom sui-n oraş, sub zidul Înalt ce-l înconjoară, e de-o parte
Şi de-alta un frumos liman, intrarea E-ngustă pe uscat. Pe drum de-a lungul Sunt trase legănatele corăbii
În câte un şopron fieştecare
Şi-aici e locul de-adunare-a obştii
Cu templul dalb al lui Neptun alături, Lespeduit cu pietre mari e locul.
Acolo se lucrează la tot felul
De scule de-ale vaselor, la pânze
Şi la otgoane, se cioplesc şi vâsle.
Că nu ştiu de săgeţi şi arc feacii,
Ci numai de corăbii, de vintrele
Şi de lopeţi, cu care ei de-a pururi Cutreieră voioşi albastra mare.
Mă tem că ei, fiind cam răi de gură
Şi prea obraznici unii dintre dânşii, M-or cleveti la spate când voi trece, Şi poate vrunul mai de rând ar zice
De m-ar vedea: «Dar cine-o fi străinul Chipos şi mare după Nausicaa?
