Căci eu sunt şchiop, se dă fără ruşine În dragoste cu urgisitul Marte,

Că e chipos şi sprinten de picioare, Iar eu beteag. Dar cine mi-e de vină?

Cei doi părinţi ai mei şi nimeni altul.

Să nu mă fi născut era mai bine!

Ian uite cum în patu-mi se culcară!

În patul meu se drăgostesc mişeii!

Şi eu să-i văd în faţă-mi şi să sufăr.

Dar nu cred eu să le mai deie mâna

Să stea măcar o clip-aşa-mpreună,

Oricât ar fi iubirea lor de mare.

Lehamite de pat o să le fie,

Căci am să-i ţin tot astfel în robie Sub lanţul meu până ce tata socru

Să-mi napoieze pe de-a-ntregul zestrea Ce datu-i-am pe fata-i cea sfruntată, Căci ea-i frumoasă, dar e desfrânată.”

Aşa striga, şi zeii s-adunară

În casa-i pardosită cu aramă.

Veni Neptun ce-mpresură pământul,

Veni şi Hermes, darnic în foloase,

Veni şi-Apollon lung-săgetătorul.

Zeiţele, mai gingaşe din fire,

Rămaseră pe-acasă de ruşine.

La uşa lui Vulcan stătură zeii

Cei dătători de bunuri şi-ncepură

Să râdă-n hohot lung privind la cursa Ce le urzise faurul cuminte.

Şi-aşa ziceau de-aproape laolaltă:

„La capăt bun nu duce mârşăvia.

Cum cel greoi ajunge pe cel iute!

Aşa Vulcan, cu toată-ncetineala-i,

Măcar că-i şchiop, dar el cu meşteşugul Îl mrejui pe zeul cel mai sprinten

Din tot Olimpul şi plăteşte Marte

De-acum a preacurviei şugubină.”

Aşa ei laolaltă-au cuvântat. Iar fiul Lui Joe, Apollon, întreba pe Hermes:

„Tu, olăcare, darnice de bunuri,

N-ai vrea aşa, încătuşat în lanţuri,

Să dormi în pat cu Venera de aur?”

Şi Hermes lui Apollon îi răspunse:

„Dă, Doamne, aşa să fie şi cu mine

Să mă cuprindă mult mai dese lanţuri, De trei ori şi de patru ori pe-atâtea, Chiar zeii şi zeiţele să-mi vie

Cu toţii martori, numai dat să-mi fie Să dorm în pat cu zâna frumuseţii!”

Aşa grăi, şi-au râs cu poftă zeii.

Nu însă şi Neptun, stăpânul mării,

Ci de Vulcan, de preaslăvitul meşter, Pe Marte se ruga să-l despresoare

Şi-aşa rosti cuvinte-naripate:

„Dă-i drumul, că eu stau chezaş din parte-mi, Că tot ce-i drept îţi va plăti el însuşi În faţa noastră, după cum ţi-e voia”.

Dar nu se învoia vestitul meşter:

„Neptun, nu cere asta de la mine,

E rău să stai chezaş unor nemernici, Dar cum pot eu să te silesc pe tine, De-mi scapă din capcana asta Marte

Şi nu vrea să-mi plătească datoria?”

Neptun cutremur-de-pământ îi zise:

„Chiar dacă Marte nu va vrea să-ţi deie Tot ce-i dator şi va fugi de tine,

Atunci avea-vei plata de la mine”.