Dormi-vei cufundat în somnul dulce”.

Cum auzi Ulise mult-păţitul,

Capacul potrivi şi-odată strânse

C-un nod sucit aşa cum învăţase

Nainte de la priceputa Circe.

Pe loc atunci veni şi chelăriţa

Şi-l îmbie în cadă să se scalde,

Iar el gândi cu drag la baia caldă,

Căci rareori se îngriji de sine

De când lăsase casa lui Calipso,

La care fu-ngrijit dumnezeieşte.

Iar roabele-l spălară,-l oleiră,

Şi-l îmbrăcară cu manta şi haină.

Ieşind din baie, el porni pe urmă

Să meargă printre băutori la masă.

Dar la uşciorul sălii măestrite,

Oprindu-se, frumoasa Nausicaa

Se minuna cu ochii la Ulise

Şi-aşa pe dânsu-l agrăi: „Străine,

Fii sănătos! Şi când te-i duce-n ţară, Să nu mă uiţi, că-ntâi şi-ntâi tu mie Îmi datoreşti răsplata pentru viaţă.”

Viteazul îi răspunse: „Nausicaa,

Odraslă a lui Alcinou măritul,

Dea Dumnezeu s-ajung odat-acasă,

Să văd şi ziua-aceea mult dorită,

C-atunci şi-acolo pururea la tine

M-oi închina ca la dumnezeire,

Căci tu de moarte m-ai scăpat, copilo”.

Aşa vorbi şi s-aşeză aproape

De craiul Alcinou. Se împărţiră

Bucatele, se pregăti şi vinul.

Venind apoi şi crainicul aduse Pe mult iubitul cântăreţ al curţii,

Pe Demodoc cinstitul tuturora.

În mijlocul mesenilor, proptindu-l

De stâlpu-nalt, îl ajută să şadă.

Ulise-atunci tăie o halcă grasă

Din spatele de porc – dar mai rămase Mai mult păstrat – şi crainicului zise:

„Dă carnea asta pentru ospătare

Lui Demodoc. Vreau să-l cinstesc din parte-mi, Cu tot necazul meu, că doar tot omul Se-nchină cântăreţilor cinstindu-i,

Căci muza i-a-nvăţat pe ei să cânte

Tot felul de cântări, iubiţi fiindu-i.”

Şi crainicul luă şi-ntinse carnea

În mânile lui Demodoc, iar dânsul

Se bucură primind-o. Şi-ncepură

La masă toţi cu mânile să umble,

Iar când de-ajuns mâncară şi băură,

Lui Demodoc aşa-i vorbi Ulise:

„O, Demodoc, pe tine eu te laud

Mai mult decât pe-oricare om din lume.

Sau muza te-a-nvăţat sau chiar Apollon, Căci prea zici bine tot ce făptuiră

Şi pătimiră şi trudiră-aheii,