Prietenos şi bun? Căci un prieten,

Când e un om, întrece şi pe-un frate.”

Cântul IX

Ulise iscusitul îi răspunse:

„Crai Alcinou, fruntaşule-ntre oameni, De bună seamă e frumos s-asculţi

Un meşter cântăreţ precum i-acesta

Cu viers dumnezeiesc. Eu cred că nu e Nimic mai drag şi mai plăcut în viaţă

Ca ziua când e vesel tot poporul

Şi-n sală şed mesenii-n şir şi-ascultă

Pe cântăreţ, iar mesele sunt pline

De pâne şi friptură şi-un paharnic

Aduce vin în casă scos şi-l toarnă

Mesenilor în cupe. Mie-mi pare

Că asta-i tot ce-i mai frumos pe lume.

Dar ţie-ţi place să mă-ntrebi pe mine Şi vrei să ştii necazurile-mi grele, Ca tot mai mult să gem gândind la ele.

Dar, vai, de unde să încep şi unde Să isprăvesc? Că multe patimi zeii

Cereşti mi-au dat să sufăr. Vă voi spune Întâi ce nume port ca să-l cunoaşteţi Şi voi, şi dacă scap cumva de moarte, Prieten să vă fiu, deşi mi-e casa

Departe de voi toţi. Eu sunt Ulise,

Laertianul de-ale cărui fapte

Şi măestrii vorbeşte toată lumea

Şi-a cărui slavă pân’la cer ajunse.

Eu locuiesc Itaca, limpezitul

Ostrov, pe unde-i muntele Neritul

Cu freamăt de păduri, la-nfăţişare

Măreţ, şi unde împrejur sunt multe

Şi apropiate insule, precum e

Zachintul păduros, Dulichiu, Same.

Itaca-i cea mai delungată-n mare

Şi scundă spre apus, iar celelalte

Sunt mai spre răsărit. Pietroasă, aspră-i Itaca, dar ca bună mamă creşte

Feciori voinici. Şi-apoi nimic mai dulce Ca ţara mea nu pot vedea pe lume.

Mă tot oprea să stau la ea Calipso

În peşterile ei, frumoasa zână,

Dorind să-i fiu bărbat. Ba chiar şi Circe Mă descânta la curtea ei din Aia

Să stau, dorindu-mă bărbat, vicleana.

Dar n-au putut în veci să mă câştige, Că-n lume nu-i nimic mai scump ca ţara Şi-ai tăi părinţi, chiar dacă ţi-este casa Bogată pe pământ străin departe

De-ai tăi. Dar hai să povestesc acuma Întoarcerea-mi cu multele-i necazuri Ce-mi dete Joe, cum plecai din Troia.

Din Ilion fui dus de vânt spre ţara

Ciconilor, pe la Ismar, şi-acolo

Surpai cetatea, ucisei bărbaţii,

Femeile luând şi-avere multă,

Le împărţirăm între noi, ca nimeni

Să nu fie lipsit de parte dreaptă.

Dam zor atunci de-acolo să purcedem

La fugă mai curând, dar bieţii oameni Ai mei deloc nu m-ascultau, nebunii,

Şi-acolo lacom beau la vin, şi turme De oi şi boi cornaci tăiau pe maluri Şi ospătau. În vremea asta unii

Ciconi fugari în ajutor chemară

Pe alţi ciconi învecinaţi cu dânşii

Şi care erau mai mulţi şi mai războinici Şi locuiau mai spre uscat, destoinici La luptă de călări şi, la nevoie,

Ca pedestraşi. În zori de zi veniră