Aude craiul cel de viţă-naltă
Şi pe Ulise-l ia de mână,-l scoală
De jos de lângă vatră şi-l pofteşte
Pe scaun luciu, ridicând de-acolo
Pe fiul său voinic, pe Laodamas,
Ce-aproape-i sta, că cel mai drag îi fuse.
Aduse apă de spălat pe mână
O fată în frumos ibric de aur,
Cu un lighean de-argint, ca să se spele Şi-ntinse-o masă bine geluită.
Apoi cinstita chelăriţă-aduse
Şi-i dete pâne şi bucate multe
Şi-l omeni din tot ce mai păstrase.
Mânca şi bea Ulise răbduriul,
Iar Alcinou a zis unui paharnic:
„Tu, Pontonou, mai drege vin şi-mparte-l La toţi în sală să-nchinăm lui Joe
Fulgerătorul, care ocroteşte
Pe rugătorii vrednici de cinstire”.
Iar Pontonou un vin mieros în cană
Cu apă-amestecând, închină-ntâiul
Şi-mparte-apoi la toţi potire pline.
Iar după ce-nchinară şi băură
Pe voie, Alcinou luă cuvântul:
„Fruntaşi şi sfetnici, daţi-mi ascultare Să spun care mi-e vrerea şi porunca: Voi duceţi-v-acuma după masă
La voi acasă să dormiţi, iar mâne
De dimineaţă noi chema-vom sfetnici
Mai mulţi şi-n sala asta ospăta-vom
Pe-acest străin şi zeilor vom face
Frumoase jertfe; apoi avea-vom grijă
Pe mare să-l pornim pe noul oaspe
Ca, petrecut de noi, el fără caznă
Şi-alean s-ajungă bucuros în ţară
Mai repede, oricât de lung e drumul, Ca nu cumva să dea în vremea asta
De rău sau de năpastă până-şi pune
Picioru-n ţara lui. Acolo însă
Odată dus, va suferi ce soarta
Şi crudele-ursitori îi sorociră
La naştere. De-o fi cumva străinul
Vrun zeu nemuritor venit din slavă,
E semn atunci că pun la cale zeii
Ceva neaşteptat, căci ei nainte
